Ce îl aşteaptă pe Băsescu dacă pierde referendumul

0
332
Dan Şova

Senatorul PSD Dan Şova a enumerat, duminică, într-o conferinţă de presă, o serie de cazuri în care preşedintele suspendat, Traian Băsescu, ar urma să fie anchetat dacă pierde referendumul din 29 iulie, cel mai nou dintre ele fiind legat de „lobby-ul” pentru Roşia Montană. „În ciuda afirmaţiilor preşedintelui Traian Băsescu, unul dintre principalele motive pentru care domnia sa îşi doreşte cu ardoare invalidarea acestui referendum şi revenirea la Cotroceni este teama de justiţie. Am să trec în revistă numai câteva dintre dosarele penale care îl aşteaptă pe domnia sa după 29 iulie, şi o serie de alte acţiuni cu iz sau conotaţie penală, în legătură cu care, după pierderea imunităţii constituţionale pe care dânsul şi-o revendică astăzi, s-ar putea să-l întrebe procurorii din România”, a spus Şova.

El a susţinut că Băsescu ar fi produs o pagubă de 300 de milioane de euro bugetului „prin acţiunile sale directe, documentate, în dosarul Flota”. „Traian Băsescu a fost trimis în judecată în acest dosar, dar cauza s-a suspendat după ce acesta a devenit preşedintele României”, a declarat senatorul, precizând că acest dosar nu este închis.

Un alt dosar se referă la casa obţinută de preşedintele suspendat în strada Mihăileanu. „Problema este că Băsescu nu avea dreptul să beneficieze de o repartiţie de la stat, repartiţie pe care după aceea a transformat-o în proprietate, cu doar 20 de mii de dolari, în condiţiile în care mai primise o casă în Constanţa”, a susţinut Şova, menţionând că în acest caz procurorii au decis neînceperea urmăririi penale „în urma unei simple vizite făcute de Elena Udrea la Parchet”.

Şova a precizat că Băsescu mai este bănuit de spălare de bani în cazul tranzacţiilor imobiliare „suspecte”, pe care acesta le-ar fi făcut cu omul de afaceri Costel Căşunean. „Traian Băsescu a primit neînceperea urmăririi penale în acest dosar menţionat acum imediat după începerea campaniei pentru referendum”, a mai afirmat senatorul PSD.

„Este primul preşedinte al României care a făcut lobby şi care a făcut presiuni publice asupra miniştrilor pentru interesele unei companii private. În ultimii doi ani nu există discurs al preşedintelui, poziţie publică, în care să nu fi militat şi pentru Roşia Montană Gold Corporation. (…) Prin intervenţiile sale publice, preşedintele a contribuit direct la profiturile companiei, ale cărei acţiuni creşteau pe bursa din Canada cu 30% la fiecare intervenţie mai insistentă a lui Traian Băsescu”, a mai afirmat Şova, acuzând „acţiuni de manipulare a bursei” din partea preşedintelui.

Totodată, senatorul PSD a susţinut că Traian Băsescu, în timpul guvernării CDR, a fost cel care „a semnat privatizarea marilor companii româneşti”, precum ALRO, Alprom, Sidex, Petrom, Banca Agricolă, Banca Comercială Română. „Traian Băsescu este cel care se face responsabil de faptul că fiecare român va trebui să plătească câte 1.000 de euro din propriul buzunar pentru a fi returnate împrumuturile de la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, împrumuturi care nu au fost folosite pentru lansarea economică. Scopul acestor împrumuturi a fost, în primul rând, acela de a-l ajuta pe Băsescu în campania pentru realegerea sa”, mai susţinut Şova. Totuşi, în urma întrebărilor jurnaliştilor, senatorul PSD a afirmat că reprezentanţii USL nu vor solicita procurorilor reluarea dosarelor lui Băsescu sau declanşarea unor alte dosare penale: „Noi, ca oameni politici, nu putem cere nimic, ăsta este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, adică al procurorilor şi al magistraţilor, acolo unde există dosare pe rol”.