„Jaf cu banul public” la Ministerul Dezvoltării

0
422
Eduard Hellvig

Concluzia raportului de audit desfăşurat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), pentru perioada 2009-2012, în ceea ce priveşte Compania Naţională de Investiţii (CNI) şi PNDI, este că a avut loc un „jaf cu banul public”, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, ministrul Eduard Hellvig. „Concluzia auditului: jaf cu banul public, şi este un cuvânt greu şi la care m-am gândit dacă să îl folosesc, dar rezultatul auditării este acela că avem de-a face cu un dispreţ cu banul public şi pentru cetăţean, o bătaie de joc cu fondurile europene. Ministerul are ca obiectiv dezvoltarea durabilă a României şi cine e la conducerea ministerului trebuie să ţină cont de acest obiectiv strategic”, a spus Hellvig. Ca exemplu, acesta a menţionat că în planurile de achiziţii ale MDRT pentru 2009-2012 au fost şi capace de WC de 15.000 euro. Întrebat de câte capace de toaletă este vorba, ministrul a răspuns: „V-am spus suma. Nu mă ocup de capacele de WC în minister”.