Liderul democraţilor doljeni, Marian Jean Marinescu, a anunţat, ieri, că PDL-ul va desfăşura o numărătoare paralelă a votanţilor care vor veni la urne pe 29 iulie, întrucât există mari suspiciuni că USL-ul va încerca să fraudeze rezultatul referendumului.
Liderul democraţilor doljeni a declarat că intenţia celor care au votat suspendarea preşedintelui este să fraudeze referendumul, scop pentru care şi-au creat, premeditat, şi pârghiile legale. Unul dintre mijloace sunt noile formulare după care se vor face procesele-verbale la încheierea votului. Marian Jean Marinescu susţine că acestea nu trebuiau să fie schimbate întrucât “s-au organizat două referendumuri după ele” şi erau gândite “pentru a preveni turismul electoral”, pe când cele noi conţin doar rubrici cu date generale despre procesul de votare. “Duminica viitoare se vor consemna doar numărul alegătorilor din listele electorale permanente şi numărul participanţilor la vot. Nu vom şti câţi au votat pe lista permanentă, câţi au fost în trecere prin localitate, câţi au votat pe urna volantă. După părerea mea, este o invitaţie la fraudă şi, în acelaşi timp, este o acoperire a fraudei, pentru că nu vom şti niciodată ce se întâmplă. Este premeditată această intenţie tocmai prin această modificare a legii şi e foarte grav că se premeditează astfel de acţiuni prin lege”.
Turiştilor din ziua votului le-a fost ştearsă rubricuţa
Marinescu a mai afirmat că formularele simplificate au ca efect un control mai puţin riguros asupra rezultatului final. Relevantă în acest sens este cifra votanţilor de pe listele suplimentare, care, pentru prima dată, nu mai este evidenţiată în procesele-verbale. “Nu mai există o rubrică cu votanţii pe liste suplimentare. E adevărat că lista cu pricina există în fiecare secţie şi noi avem dreptul să facem o copie a acestuia. Problema e că, în 99% din cazuri, nu există un xerox în secţia de votare. Dar nu-i nimic o vom copia şi cu mâna, însă problema e ce vom face cu datele, după aceea? Toate aceste informaţii trebuie băgate într-un calculator şi comparate CNP-urile votanţilor. Se întâmplă asta în luni de zile, pentru că e vorba de milioane de voturi. Cei care au votat dublu sau triplu vor fi condamnaţi, dacă îi găsesc, dar rezultatul rămâne acelaşi. Deci este, până la urmă, un demers aproape inutil. Concluzia e că atât timp cât aceste date nu sunt trecute în procesul-verbal, nimănui nu îi mai este frică să treacă pe lista suplimentare ce vrea pentru că nu se poate verifica”.
În localităţile cu primari PDL preşedinţii secţiilor au fost schimbaţi
Liderul PDL Dolj crede că, pentru fraudarea votului, se va acţiona prin preşedinţii secţiilor de votare. Marian Jean Marinescu a declarat că, în 80% din comunele în care sunt primari PDL, au fost numiţi alţi preşedinţi decât cei care aflau pe lista persoanelor recomandate de primar, oferind ca exemple localităţile Băileşti şi Breasta, unde au fost schimbaţi toţi preşedinţii de secţii. “Eu, personal, o să mă duc la vot, dar cu o mare rezervă: nu mi-a plăcut în viaţa mea să mă ia cineva de fraier. Mie mi se pare că, duminica viitoare, e posibil ca cei care organizează aceste alegeri să-şi bată joc de noi. Nu e posibil să pui preşedinţi de secţii de votare nişte persoane care nu au nici 10 clase, angajaţi de pe la Primărie fără studii superioare. Nu ai pus oamenii recomandaţi de primar, dar poţi să pui o listă de jurişti”. Marinescu a arătat că, din cauza “acestor persoane extraordinar de bune”, 70% din procesele-verbale care ajung la BEJ trebuie să fie corectate, pentru că nu bat cifrele. “Nu ştiu să adune, plus că, în secţia de votare, se pot face şi modificările de rigoare. Eu sper să reuşim cât putem să prevenim acest lucru prin numărătoarea paralelă pe care o vom face. Anunţăm de pe acum că vom face o numărare a votanţilor, din oră în oră, ca să o comparăm cu cea anunţată de statistică”.