Preşedintele sirian, rănit în atentatul de miercuri, de la Damasc?

0
328
Bashar Al-Assad

Preşedintele Siriei, Bashar Al-Assad, a fost rănit în atentatul comis miercuri la Damasc, fugind ulterior în oraşul Latakia, situat pe litoralul Mării Mediterane, în timp ce soţia sa ar fi plecat în Rusia, afirmă surse din cadrul opoziţiei siriene şi un diplomat, citaţi de ziarul turc Hurriyet şi de agenţia Reuters. Informaţia nu a fost confirmată din surse oficiale. Bashar Al-Assad nu a mai fost văzut în public după atentatul sinucigaş comis miercuri la sediul Serviciului Naţional de Securitate din Damasc. În atentatul de miercuri, care a vizat clădirea Securităţii Naţionale din Damasc, a fost ucis ministrul sirian al Apărării, generalul Daoud Rajha, şi adjunctul acestuia, care era unul dintre cumnaţii preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Assef Shawkat. Ministrul de Interne, Mohammad Ibrahim al-Shaar, a fost rănit şi a fost transportat la spitalul al-Shami din capitală.

În paralel, oficiali din cadrul administraţiei americane lucrează, de miercuri, la planuri pentru eventualitatea prăbuşirii guvernului sirian, concentrându-se în special asupra armelor chimice pe care Siria se presupune că le posedă şi le-ar putea utiliza. Există suspiciunea că preşedintele Bashar al-Assad ar putea să utilizeze armele chimice împotriva forţelor opoziţiei şi civililor, subliniază „New York Times” în ediţia electronică. În acest context, oficiali din cadrul Pentagonului au discutat cu oficiali israelieni din domeniul apărării dacă ar fi oportun ca Israelul să intervină pentru a distruge depozite siriene de armament, au declarat doi oficiali din cadrul administraţiei. Washingtonul nu promovează un asemenea atac, au subliniat ei, din cauza riscului de a-i oferi lui al-Assad oportunitatea să ralieze o susţinere împotriva ingerinţei Israelului. Potrivit publicaţiei americane, în culise, planurile administraţiei au ajuns deja la etapa a ceea ce este de făcut după aşteptata prăbuşire a guvernului al-Assad şi cum ar putea să arate o asemenea prăbuşire. De asemenea, este necesar ca administraţia lui Barack Obama să acorde atenţie posibilităţii ca arsenalul controlat de al-Assad, inclusiv armele chimice, să ajungă la terorişti, inclusiv Al-Qaeda.

Totodată, în afară de a încerca să oprească guvernul lui al-Assad să utilizeze arme neconvenţionale, este necesar ca Statele Unite să se asigure că minoritatea alawită, din rândul căreia provine preşedintele şi căruia îi este loială, să nu fie masacrată în absenţa protectorului ei, mai scrie „New Tork Times”.