O delegaţie a Companiei Ford din Craiova s-a întâlnit, ieri, la Palatul Victoria, cu primul-ministru Victor Ponta. La întâlnire au fost prezente şi autorităţile locale şi judeţene din Dolj, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, prefectul de Dolj, Elena Costea, şi primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu.
Reprezentanţii Ford au ridicat, încă o dată, problema infrastructurii, aspect pus în discuţie şi în urmă cu câteva săptămâni, la lansarea Ford B-Max, când la Craiova s-a aflat, printre alţii, şi ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, care a dat asigurări că Ministerul va veni în sprijinul Ford. “Avem în vedere, în primul rând, realizarea celor 7 km de la şoseaua de centură, care este una dintre problemele care pot fi rezolvate mai repede. Să aveţi convingerea că vom grăbi toate procedurile acolo, pentru ca în această vară să fie rezolvată una dintre probleme. Restul, care sunt proiecte pe termen lung, urmează să le discutăm împreună. Sunt proiecte pregătite, dar, într-adevăr, nu avem finanţare. Însă pentru centură avem, este urgentă, o facem în această vară”, declara, la Craiova, pe 25 iunie a.c., Ovidiu Silaghi.