E posibil ca referendumul să fie organizat în două zile

0
357

USL se gândeşte la o nouă strategie prin care să se asigure că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, va fi demis la referendumul din 29 iulie. Consultarea populară ar putea avea loc nu într-o zi, ci în două, pentru a se atinge pragul de 50% plus unu prezenţă la urne, în aşa fel încât referendumul să fie validat. „E posibil, e raţional, până la urmă decizia ne aparţine. Vom vedea, nu ne-am întâlnit încă nici un for de conducere al USL-ului şi nu văd ce ar fi aici neclar sau neconstituţional. E dreptul Parlamentului să decidă. El a decis data de 29, poate să decidă încă o zi, ca oamenii să nu fie presaţi de timp, de împrejurări, e şi căldura aceasta pe care o resimţim cu toţii. Eu cred că e raţional şi şanse pot fi, dacă decizia va fi luată în sensul ăsta, lucrurile se pot aranja”, a declarat, la RFI România, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.

Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a spus, la scurt timp, la sediul USL, că nu s-a luat o decizie privind organizarea referendumului în decursul a două zile, dar că opinia generală este să rămână o singură zi. „Nu s-a discutat, în măsura în care mă întrebaţi dacă s-a luat o decizie în acest sens. Însă, în general, opinia este că trebuie să rămână o singură zi pentru referendum”, a spus Duvăz.