Prins la furat de cablu telefonic

0
405

Pentru că furturile de cablu telefonic în zonă s-au înmulţit în ultima vreme, lucrătorii formaţiunii de Poliţie rurală Băileşti împreună cu cei ai Postului de Poliţie Afumaţi au organizat, în cursul zilei de miercuri, o acţiune, în comuna Afumaţi, pentru prevenirea şi combaterea furturilor de cablu aparţinând reţelei Romtelecom. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în timpul activităţilor, oamenii legii l-au prins pe Dorel Constantin, de 49 de ani, din comuna Urzicuţa, în timp ce săpa un şanţ pentru a sustrage cablu telefonic. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti.