Un militar al Batalionului „Neagoe Basarab” a murit în Afganistan

0
400
Constantin-Laurenţiu Lixandru

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că ieri, în jurul orei 13.30, caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, a căzut la datorie în Provincia Zabul, Afganistan. În timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost rănit grav, fiind evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Lixandru a decedat. Militarul, în vârstă de 30 ani, era căsătorit şi nu avea copii.

«Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Constantin-Laurenţiu Lixandru, care şi-a sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan. De asemenea, ministrul Apărării Naţionale a înaintat Preşedintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Constantin-Laurenţiu Lixandru cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război», se arată într-un comunicat de presă.

Astăzi, ora 8.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional sunt organizate ceremonii militare şi religioase, în semn de recunoştinţă, preţuire şi deplin respect pentru eroul Constantin-Laurenţiu Lixandru.