Aşa tată, aşa fiu! Fost poliţist craiovean, cercetat pentru trafic de influenţă

0
346

Un fost poliţist craiovean, Constantin Bălaşa, este cercetat pentru trafic de influenţă în formă continuată după ce, miercuri seara, a fost prins în flagrant în timp ce primea 2.500 de euro de la un investigator sub acoperire pe care urma să-l ajute să devină… poliţist. Flagrantul a fost realizat de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, însă, pentru că din cercetările efectuate până în prezent rezultă că prejudiciul depăşeşte pragul de 10.000 de euro, dosarul va fi declinat la DNA – Serviciul Teritorial Craiova. Culmea este că şi fiul acestuia, Cosmin Viorel Bălaşa, tot poliţist, agent la Biroul Rutier Craiova, a fost prins în flagrant în timp ce primea mită, fiind condamnat, în primă instanţă, la un an de închisoare cu suspendare.

Ancheta oamenilor legii a început în luna februarie a.c. după ce, un craiovean a sesizat faptul că fostul poliţist Constantin Bălaşa, în vârstă de 55 de ani, i-a cerut anul trecut 10.000 de euro, din care a încasat 5.000 euro, pentru a interveni la diverse cadre cu funcţii de conducere din Ministerului Administraţiei şi Internelor în vederea admiterii celor doi fii ai denunţătorului la Şcoala de Agenţi de Poliţie Câmpina. După ce, în 2010, cetăţeanul respectiv i-a plătit lui Bălaşa cei 5.000 de euro, băieţii acestuia nu au promovat examenul din toamnă, de la Şcoala de Poliţie şi, pentru că şi-a pierdut speranţa că se va rezolva ceva, omul l-a denunţat pe fostul poliţist. În baza sesizării, pe 17 februarie 2011, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a fost înregistrată cauza având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, procurorul de caz împreună cu ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) demarând activităţile specifice pentru a stabili dacă se confirmă denunţul.

După flagrant a ajuns la spital

Pe parcursul anchetei, desfăşurată cu sprijinul SRI, s-a stabilit că denunţătorul nu a fost singura persoană prejudiciată de Constantin Bălaşa, care continua să caute persoane dornice să se angajeze în MAI, cărora le promitea că le poate facilita acest lucru. Pe aceste considerente, ofiţerii anticorupţie şi procurorul de caz au decis să introducă în cauză un investigator sub acoperire, care să-i fie prezentat lui Bălaşa drept o altă “pradă uşoară”, pentru că voia să se facă poliţist fără să “se spetească” cu învăţatul. Cei doi s-au întâlnit, iar Bălaşa i-a cerut investigatorului 5.000 de euro ca să-l “aranjeze” ca poliţist. După ce s-au pus la punct toate detaliile operaţiunii şi s-au înregistrat anterior seriile de la bancnotele care urmau să-i fie înmânate fostului poliţist, oamenii legii au realizat, miercuri seară, în jurul orei 22.00, într-un local din Craiova, prinderea în flagrant a lui Bălaşa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, procuror Magda Bădescu, “bărbatul a fost surprins în timp ce primea de la un investigator sub acoperire suma de 2.500 euro, reprezentând jumătate din totalul sumei pretinse (5.000 euro), pentru a interveni pe lângă funcţionarii abilitaţi în vederea admiterii investigatorului la Şcoala de Agenţi de Poliţie Câmpina. După constatarea faptei şi întocmirea actelor specifice, în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea de trafic de influenţă”.

Bălaşa a fost dus la sediul Parchetului, pentru audiere, numai că, la un moment dat, bărbatului i s-a făcut rău, întrucât suferă de afecţiuni cardiace, astfel că anchetatorii au solicitat o ambulanţă care l-a preluat pe Bălaşa şi l-a dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a rămas internat. Tocmai din acest motiv, faţă de fostul poliţist nu s-a dispus nici o măsură preventivă, însă procurorul de caz aşteaptă aprobarea cadrelor medicale pentru a finaliza audierea şi a dispune măsurile necesare. Pentru că în cursul anchetei au apărut indicii temeinice că ar fi mai multe părţi vătămate, ceea ce ar duce prejudiciul creat de bărbat prin activitatea infracţională la peste 10.000 de euro, dosarul va fi declinat la DNA – Serviciul Teritorial Craiova, pentru continuarea cercetărilor.