Razie în barurile din Craiova şi localtăţile învecinate

0
404

În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii doljeni au organizat o nouă razie în barurile şi discotecile din Craiova şi localităţile învecinate pentru prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă şi a celor prin care se pune în pericol siguranţa traficului rutier. Cei aproape 200 de poliţişti de la formaţiunile de ordine publică, investigaţii criminale, rutieră, economic dar şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj au verificat 34 unităţi de alimentație publică (baruri, cluburi, casino-uri), au instituit 12 filtre rutiere pe arterele de circulaţi din municipu dar şi pe drumurile judeţene, unde au fost oprite pentru verificări peste 75 de autovehicule, 32 de persoane fiind controlare sumar de arme albe, în timp ce alte 29 au fost conduse la sediul Poliţiei pentru cercetări. “Poliţiştii au întocmit nouă dosare penale pe parcursul acestor activităţi, în trei situaţii fiind vorba despre administratori de baruri care nu aveau asigurată paza unităţilor conform prevederilor legale, iar pentru cele 169 abateri de natură contravenţională constatate au fost aplicate amenzi în valoare de 88.460 lei, cele mai multe dintre ele, respective 109, pentru încălcări ale prevederilor regimului circulaţiei pe drumurile publice. În plus, au fost reţinute 4 permise de conducere şi 9 certificate de înmatriculare”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj.