Inspectorii CAS Dolj, în control la cabinetele medicale

0
321

În ultimele săptămâni, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj a derulat o serie de controale în rândul furnizorilor de servicii medicale din judeţ. În urma verificărilor, deficienţe au fost descoperite în cazul unor cabinete de medicina familiei, dar şi la două spitale din judeţ. Aşa se face că, mulţi dintre cei „vizitaţi” de inspectorii CAS au fost sancţionaţi pentru neregulile constatate.

Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Dolj au verificat cu ocazia acestor controale dacă sunt respectate sau nu clauzele contractuale. Mai exact, în vizorul inspectorilor a intrat modul în care se acordă serviciile medicale, corespondenţa între serviciile solicitate pentru decontare de către furnizori şi cele efectuate în mod real, precum şi modul în care au fost respectate de către furnizor condiţiile existente la momentul evaluării.

Deficienţe au fost descoperite mai ales la medicii de familie

În total, luna trecută au fost efectuate 28 de acţiuni de control la furnizorii de servicii medicale. Dintre acestea, 15 au fost la cabinetele medicilor de familie, în cazul unora fiind descoperite o serie de nereguli. Spre exemplu, au fost identificaţi pensionari care au beneficiat nelegal de prescripţii medicale în cadrul programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, destinat celor cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei pe lună. Aceştia au declarat că nu au alte venituri, iar acest lucru s-a dovedit a fi fals. Un alt caz este cel al unui medic de familie care a prescris medicamente compensate 90% cu încălcarea metodologiei stabilite. Acestuia i-a fost imputată suma de 38 lei, reprezentând contravaloarea compensării procentului de 40%. Inspectorii CAS Dolj au mai descoperit că un medic de familie nu a respectat obligaţia contractuală de a informa asiguraţii cu privire la programul de lucru, la drepturile şi obligaţiile furnizorului şi ale asiguratului şi a fost sancţionat cu avertisment scris.

Au fost verificaţi şi trei furnizori de servicii medicale în ambulatoriile clinice, constatându-se că sunt respectate clauzele contractului de furnizare de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate, existând concordanţă între serviciile medicale raportate şi cele consemnate în documentele de evidenţă existente la nivelul furnizorilor de servicii. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul asistenţei medicale ambulatorie de specialitate pentru specialitatea medicină dentară. La furnizorii de servicii farmaceutice au fost efectuate cinci controale tematice constatându-se că sunt respectate clauzele contractului de furnizare de medicamente compensate şi gratuite în tratamentul ambulatoriu, încheiat cu CAS Dolj.

Au fost verificate două spitale

Inspectorii Casei de Asigurări de Sănătate Dolj au verificat luna trecută şi douăunităţi sanitare cu paturi. Aceştia au trecut pragul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova şi cel al Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, în ambele situaţii constatându-se o serie de deficienţe. Conform raportului CAS, în cazul celei mai mari unităţi sanitare din Oltenia nu se asigură întotdeauna medicamentele necesare tratamentului. În plus, potrivit reprezentanţilor Casei de Asigurări de Sănătate, spitalul întocmeşte Decontul de cheltuieli pentru pacienţii care achiziţionează medicamente şi materiale sanitare din veniturile proprii, dar într-un singur caz unitatea sanitară a rambursat aceste cheltuieli. Pe de altă parte, în perioada internării, unii pacienţi ar fi beneficiat nelegal de medicaţie în baza unor prescripţii medicale emise din ambulatoriu de specialitate al spitalului. Pentru toate acestea, în perioada următoare, CAS Dolj va verifica medicii de specialitate care au emis reţetele respective.

În ceea ce priveşte Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, cei de la CAS susţin că unitatea sanitară înregistrează arierate, din cauza furnizării de servicii medicale peste valoarea contractată cu CAS Dolj. Mai exact, programul anual de achiziţii pe anii 2011 si 2012 s-a întocmit fără a ţine cont de resursele financiare alocate.