16 mai 2011: Termenul limită pentru depunerea Declaraţiei 200 şi 230

0
360
Eugen Călinoiu

Contribuabilii doljeni trebuie să ajungă până cel târziu, 16 mai 2011, la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice  în vederea depunerii “Declaraţiei privind veniturile realizate din România- formular 200”, pentru veniturile anului 2010. Eugen Călinoiu, directorul executiv al DGFP Dolj a precizat ieri că  Declaraţia se completează şi se depune pentru următoarele categorii de venituri: venituri din activităţi independente – activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală; “venituri din cedarea folosinţei bunurilor – închirieri sau arendă”; “venituri din activităţi agricole determinate în sistem real”; “venituri realizate într-o formă de asocierevenitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuită din asociere”; “transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise”şi “venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contractprecum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare”.

2% din impozit pentru susţinerea entităţilor nonprofit

Cu ocazia completării şi depunerii Declaraţiei privind veniturile realizate din România, contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume, reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, câstigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumparare de valută la termen, pe bază de contract, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii. “De asemenea, aceeaşi posibilitate este acordată şi contribuabililor care în anul 2010 au obţinut venituri din salarii sau asimilate salariilor, care îşi pot exprima opţiunea prin completarea şi depunerea “formularului 230 – Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul pe venitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ” a precizat Eugen Călinoiu.

Veniturile din activităţi agricole nu se impozitează

Nu au obligaţia depunerii declaraţiei, persoanele fizice pentru care impozitul reţinut de plătitorii de venituri este final, potrivit opţiunii contribuabililor, în conformitate cu prevederile Codului fiscal, precum şi cei care în anul de raportare, au realizat venituri din activităţi independente impuse pe baza de norme de venit, cu excepţia persoanelor care au depus declaraţiile de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plaţi anticipate, conform legii. Directorul executiv al DGFP Dolj a mai declarat că pentru toate celelalte categorii de venituri obţinute de către contribuabili în anul 2010, respectiv venituri din: salarii şi venituri asimilate salariilor; investiţii, altele decât cele menţionate anterior; premii şi din jocuri de noroc; pensii; activităţi agricole a căror impunere este finală, respectiv veniturile obţinute prin valorificarea produselor vândute către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi pentru utilizare ca atare, pentru care impozitul s-a calculat prin reţinere la sursa prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii produselor livrate; transferul proprietăţilor imobiliare; nu se depun declarţii privind venitul realizat. “Formularele 200 şi 230 se completează de către contribuabili, înscriind cu majuscule, citeţ şi corect, datele prevăzute de acestea, şi se depun personal sau prin împuternicit legal, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată. Formularul 200 se completează pentru fiecare sursă şi categorie de venit” a mai spus Eugen Călinoiu.

Pot fi depuse şi on-line…

“Formularul 200 – Declaraţia privind veniturile realizate din România” se poate depune şi on-line, pe site-ul www.anaf.ro., dacă contribuabilul dispune de un certificat digital calificat, obţinut conform prevederilor legale. “Contribuabili care au obţinut venituri din investiţii, pentru care au obligaţia completării şi depunerii formularului 200, nu vor mai anexa la acesta documentele emise de către intermediari (fişele de portofoliu) dacă documentele respective au fost anexate la formularul 225. Organele fiscale competente pentru primirea formularelor 200 sunt cele în a căror rază teritorială contribuabilii îşi au domiciliul fiscal…” a mai completat reprezentantul DGFP Dolj.

Depunerea “Declaraţiei privind veniturile realizate din România” – formular 200, după data de 16 mai 2011, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10 şi 100 lei.

Formularele 200 se pot obţine de la sediul unităţilor fiscale sau descărcate de pe site-ul ANAF – link-ul asistenta contribuabili/toate formularele.