Un altfel de 1 Mai pentru pesediştii din Dolj – Acţiune verde împotriva “deşeurilor portocalii”

2
303

Tinerii social-democraţi din Dolj s-au ţinut de cuvânt şi, de 1 Mai, au ieşit la curăţenie. Acţiunea ecologică s-a desfăşurat în Filiaşi şi Segarcea, acolo unde s-au colectat saci întregi de peturi, pungi şi ambalaje, lăsate iresponsabil în urmă, în zone de agrement sau parcuri. Tineretul social-democrat din toată ţara a marcat Ziua Internaţională a Muncii într-un mod inedit, lansând la nivel naţional programul “1 Mai –Ziua muncii verzi. Strîngem mizeria portocalie”.

Segarcea

Acţiunea ecologică, la care toţi oamenii au fost chemaţi să arunce mizeria la coş, reprezintă simbolul campaniei duse împotriva “răului portocaliu” şi primul pas în demersul propus de PSD, de “eradicare a mizeriei portocalii”. “Conform celor anunţate săptămâna trecută, în conferinţa de presă, am demarat două acţiuni de colectare a deşeurilor la Segarcea şi Filiaşi. La Segarcea, în jur de 100 de tineri, reprezentanţi ai autorităţilor locale, chiar primarul şi viceprimarul ni s-au alăturat pentru acţiunea desfăşurată pe străzi şi în parcul din oraş. Oamenii au fost receptivi şi din discuţiile pe care le-am avut, şi-au exprimat intenţia de a continua cu astfel de manifestări, în mod independent, fără a ţine cont de culoarea politică. Programul <<1 Mai –Ziua muncii verzi. Strîngem mizeria portocalie>> este modul în care noi transmitem un mesaj actualei guvernări, care a uitat să apere interesele oamenilor. Un manifest împotriva minciunii, demagogiei cu care ne tratează de multă vreme. Acum, facem curăţenie în natură. Când venim la guvernare, vom face curăţenie şi în politică”, a declarat preşedintele TSD Dolj, Florentin Tudor, coordonatorul acţiunii ecologice de la Segarcea.

Filiaşi

Misiune îndeplinită şi la Filiaşi

Zeci de voluntari au ieşit la curăţenie şi la Filiaşi, alăturându-se echipei organizatoare. Treaba a mers ca pe roate, astfel că la finalul acţiunii, pesediştii filişeni au numărat peste 80 de saci cu deşeuri. Locul ales pentru a fi salubrizat este preferat de majoritatea localnicilor pentru ieşirile în aer liber şi grătare. Partea proastă este că unii uită să-şi adune resturile care dau un aspect neîngrijit locului. „Pentru orice lucru există un început, iar pe noi ne bucură prezenţa atâtor oameni la acţiune şi sper ca puterea exemplului să ajungă la toată lumea pentru ca atunci când ieşim în parc sau la iarbă verde să nu dăm peste munţii de gunoaie, ci de un spaţiu verde, agreabil. Cât despre simbolistica manifestării, nu puteam exprima mai bine efectele actualei guvernări decât prin sintagma <<mizeria portocalie>>, pe care începem să o strângem începând cu 1 mai”, a explicat preşedintele PSD Filiaşi, Alin Golumbeanu, coordonator al acţiunii în zonă.

 

2 COMENTARII

  1. De Ziua Mondiala o Presei Libere pot sa va intreb de ce la unele articole aveti ” comentariile sunt inchise ?”. Unde este libertatea presei, a opiniei publice? De ce oare procedati asa, pareti un ziar respectabil.

  2. ma bucura faptul ca au luat o astfel de initiativa cei din PSD.. si sper ca oamenii sa tina cont de asta si sa le urmeze exemplul!

Comments are closed.