Podul de la Calafat, aproape de finalizare

0
394

O adevărată şedinţă, cu mai mulţi membri ai Guvernului, sâmbătă, la orele prânzului, la capătul podului de peste Dunăre, de pe malul românesc. Mai exact, la Calafat. Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, şi autorităţile române au analizat stadiul lucrărilor la podul care va lega Calafatul de Vidin. Inspecţia oficialului de la Bruxelles s-a înscris într-o serie mai amplă de vizite, care au drept scop evaluarea progreselor înregistrate la un an de la lansarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Oficialul european a inspectat capătul românesc al Podului Calafat-Vidin însoţit de ministrul de Interne, Ioan Rus, de ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, ministrul Culturii, Puiu Haşotti, şeful departamentului Schengen din MAI, chestorul-şef de poliţie Marian Tutilescu, secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor şi cel al Transporturilor, Mihai Fifor, respectiv Valentin Preda, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi prefectul judeţului Dolj, Elena Costea. 

Un simbol care leagă două popoare ale Uniunii Europene

Prima oprire a delegaţiei româno-bulgare, în Dolj – după ce, iniţial, comisarul european a participat, în judeţul Mehedinţi, la o reuniune privind competitivitatea regiunii trasfrontaliere România-Bulgaria – a fost la portul cultural Cetate, unde a fost întâmpinată de autorităţile judeţene şi locale. De aici, delegaţia a mers să vadă lucrările de la podul Calafat-Vidin, pe care comisarul Johannes Hahn l-a catalogat ca fiind “un simbol, întrucât leagă două popoare ale Uniunii Europene”. De altfel, oficialul s-a arătat impresionat şi mulţumit de prezenţa muncitorilor pe şantier, care şi sâmbăta lucrau la infrastructura podului.

“Vizitez acest pod pentru că este un simbol, întrucât leagă două popoare ale Uniunii Europene. Am muncit mulţi ani pentru a ajunge la acest nivel al proiectului. A durat ceva timp până a fost implementat, dar până la finalul anului va fi, probabil, verificat, inclusiv partea de infrastructură va fi gata, astfel încât podul Calafat-Vidin să poată fi folosit. Acest pod contribuie nu doar la o mai bună cooperare între cele două ţări, ci în toată această zonă a Europei, pentru că, pe o distanţă de 650 km, exista un singur pod, iar acum mai avem încă unul. Să sperăm că în timp vom avea mult mai multe poduri, întrucât este nevoie de o legătură mai bună între cele două naţiuni, pentru a deveni un real suport pentru activităţile de comerţ şi pentru a facilita legăturile dintre oameni”, a spus comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn.

Autorităţile judeţene îşi doresc lucrări paralele: podul de la Dunăre şi autostrada Craiova-Bucureşti

Prezent pe şantierul de la Calafat, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a ridicat problema infrastructurii de transport care face legătura cu Bucureştiul, sector care trebuie îmbunătăţit în condiţiile în care se anticipează o dublare a traficului în zona Craiovei, odată cu finalizarea lucrărilor la podul de peste Dunăre, dar şi cu lansarea producţiei de autoturisme în Fabrica Ford de la Craiova. „Există un mare interes pentru România ca această punte de legătură cu Bulgaria să fie finalizată până la sfârşitul acestui an, precum şi infrastructura conexă şi drumul care leagă Calafatul de Craiova. Aşa cum ştiţi, în aceste ultime zece zile s-a mai petrecut un lucru deosebit în judeţul Dolj, respectiv lansarea producţiei autoturismelor Ford B-Max în fabrica de la Craiova. Astfel că, odată cu finalizarea podului de la Calafat, se va dubla traficul de la Craiova, aşa că va trebui să fie făcut un efort deosebit din partea noastră, a Guvernului României, pentru o conexiune mai simplă, mai viabilă cu Bucureştiul. Mă gândesc la un drum expres, la o autostradă, pentru că, altfel, Craiova şi zona adiacentă vor fi sufocate. Eu cred că în paralel cu lucrările la acest pod, despre care sunt convins că se va vorbi în toată lumea, trebuie începută o lucrare care să lege Craiova de Bucureşti şi de celelalte capitale de judeţ din regiunea Oltenia”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

“Este un proiect, aşa cum am spus, care nu poate decât să ne bucure şi care să ne aducă, pe viitor, mai multe locuri de muncă, aşa cum ne dorim cu toţii. Am în vedere multiplele avantaje pe care le va oferi darea podului în folosinţă. Fireşte că localnicii de la piciorul podului de pe malul românesc – e vorba de cetăţenii oraşului Calafat, şi nu numai – vor avea destule motive de satisfacţii”, a declarat şi prefectul judeţului Dolj, Elena Costea.

 Un final aşteptat

Dialogul purtat a fost precumpănitor tehnic, stăruindu-se mult asupra necesităţii urgentării lucrărilor de construcţie şi a finisajelor, încât podul să devină operaţional până la sfârşitul anului. Nu s-a enunţat o certitudine în această privinţă, aşa că nu este exclus ca inaugurarea să aibă loc anul viitor.

Recepţia lucrării era iniţial programată pentru 2010, fiind în mai multe rânduri amânată deoarece partea bulgară nu a reuşit să finalizeze lucrările. Sâmbătă, oficialul european a înaintat ca termen final luna noiembrie a acestui an: „Nu sunt inginer, nici arhitect sau tehnician, dar cred că în luna noiembrie a acestui an vom putea inaugura podul”, a spus comisarul Hahn.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a oferit câteva detalii tehnice, menţionând luna ianuarie a anului 2013 ca dată de finalizare a lucrărilor. “Problemele de infrastructură sunt rezolvate în proporţie de 92%, ceea ce este extrem de important. Odată finalizate lucrările la pod, traficul rutier se va dubla, chiar tripla, iar asta presupune, fără infrastructură rutieră, un blocaj. Sper să reuşim cât mai repede să legăm Craiova de Bucureşti, printr-un drum expres sau o autostradă, căci în ianuarie 2013 podul va fi gata”, a afirmat Ion Prioteasa.

Secretarul de stat în ministerul Transporturilor, Vasile Preda, a declarat că amânările pot fi puse pe seama constructorilor bulgari, care au întârziat lucrările. “Precizez că nu este vina părţii române, este vina vecinilor şi prietenilor bulgari. Noi am executat infrastructura conexă rutieră în proporţie de 95% şi în proporţie de 88% infrastructura feroviară. Cea rutieră are 8,7 kilometri, iar cea feroviară 6,2 kilometri”, a declarat Vasile Preda, care a precizat că termenul de finalizare a podului este ianuarie 2013.

 

Alte şase state riverane Dunării, vizitate de Johannes Hahn

Vizita în România şi în Dolj a comisarului european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, face parte dintr-o serie de deplasări în şapte state riverane Dunării, respectiv Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România şi Bulgaria, care urmăresc evaluarea progreselor înregistrate în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. În ansamblul de vizite sunt integrate consultări cu miniştrii responsabili cu implementarea Strategiei şi prezenţa oficialilor la unele obiective de interes, care se constituie în proiecte fanion pentru regiunea Dunării.

Exerciţiu de management al crizelor

Demnitarul european Johannes Hahn a participat, sâmbătă, alături de ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, şi la un exerciţiu bilateral româno-bulgar de management al crizelor Calafat-Vidin. Acţiunea s-a desfăşurat în contextul cooperării transfrontaliere din cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), cu scopul de a evalua nivelul cooperării dintre cele două ţări, în vederea gestionării unor potenţiale situaţii de criză, care impun o intervenţie comună a structurilor de specialitate aparţinând ministerelor de interne din cele două ţări. Pentru desfăşurarea exerciţiului, circulaţia pe Dunăre, din portul Calafat în portul Vidin, a fost întreruptă sâmbătă, între orele 12.00 şi 18.00.

 

Autorităţile doljene vor pod şi la Bechet

În cadrul vizitei de la podul Calafat-Vidin, de sâmbătă, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat că, pe viitor, se întrevede un alt pod peste Dunăre, care să lege România de Bulgaria, tot din zona Doljului: “Ne dorim să construim încă un pod peste Dunăre, de această dată la Bechet, care să lege oraşul doljean de Oreahovo”, a spus acesta.