În prima zi de mandat – Primarul Olguţa Vasilescu, vizitat de preşedintele Traian Băsescu

0
374

Mandatul primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu a debutat în forţă. Chiar în prima zi, edilul-şef din Bănie a primit vizita preşedintelui Traian Băsescu. După discuţii, Lia Olguţa Vasilescu a declarat că nu a fost surprinsă de vizita prezidenţială întrucât Traian Băsescu este “omul surprizelor”.

Preşedintele ţării, Traian Băsescu, a făcut, ieri, o scurtă vizită la Primăria Craiova. Aici a fost întâmpinat de primarul Lia Olguţa Vasilescu şi de prefectul de Dolj, Elena Costea, având o întrevedere de câteva minute în biroul primarului. Reprezentanţii presei au avut acces la discuţii doar câteva minute, timp în care şeful statului, Traian Băsescu, şi edilul Craiovei au vorbit despre echipa de fotbal Universitatea Craiova. Lia Olguţa Vasilescu i-a comunicat preşedintelui că cererea clubului de anulare a excluderii provizorii a fost admisă de Curtea de Apel Bucureşti, dar că echipa nu are jucători pentru a şi evolua în prima divizie. “Dacă vreţi pot să joc şi eu până când vă găsiţi”, a spus Traian Băsescu. Întrebat de primar pe ce post vrea să joace, preşedintele a răspuns: “Mijlocaş. Eu vreau mijlocaş, nu alt post, cum ar fi cel de atacant”. Lia Olguţa Vasilescu a răspuns apoi: “Atunci îmi asum eu rolul de atacant”. După câteva minute de discuţii, preşedintele ţării a părăsit sediul Primăriei Craiova, fără să facă alte declaraţii.

Infrastructura pentru Ford, gata în două luni

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat apoi că vizita preşedintelui Traian Băsescu nu a fost tocmai o surpriză pentru ea, fiind sunată de şeful statului de dimineaţă. “Nu m-a surprins vizita preşedintelui Traian Băsescu pentru că dumnealui este omul surprizelor şi am fost absolut convinsă că, dacă va trece prin Craiova, va trece să salute şi primarul Craiovei. Domnul preşedinte a sunat azi-dimineaţă ca să mă întrebe dacă s-au rezolvat problemele pe care le-a cerut Ford Primăriei Craiova. I-am spus în mare, câte cunosc şi eu, iar domnul preşedinte a fost foarte interesat în continuare cum se vor rezolva doleanţele Fordului. Eu sper ca, în următoarele două luni, să punem la punct toată documentaţia, toate licitaţiile necesare să fie făcute astfel încât să asigurăm posibilitatea Fordului de a scoate maşinile din fabrică”. Potrivit acesteia, Primăria Craiova trebuie să asigure Fordului partea de infrastructură. “Am constatat astăzi că angajaţii primăriei nu puseseră la punct toate lucrurile, dar le vom pune în scurt timp, astfel încât să asigurăm această doleanţă a Fordului, mă mir că nu s-a întâmplat acest lucru până acum”.

“Prim-ministrul Victor Ponta trebuie să ne reprezinte la Bruxelles”

Întrebată cum comentează hotărârea şefului statului de a cere Curţii Constituţionale să se pronunţe cine va merge la Bruxelles, Lia Olguţa Vasilescu a comentat: “Este o cerere pe care a adresat-o preşedinte României şi trebuie să aşteptăm răspunsul Curţii Constituţionale. Din punctul meu de vedere nu se schimbă absolut nimic după discuţia cu Traian Băsescu, mie mi se pare că cel care trebuie să ne reprezinte acolo este preşedintele PSD şi prim-ministrul României, domnul Victor Ponta”.