Staţia de epurare de la Făcăi, gata pe 30 iunie

0
1114

Autorităţile locale susţin că până la sfârşitul lunii iunie lucrările la staţia de epurare a apei de la Făcăi vor fi finalizate în totalitate, astfel încât municipiul Craiova va beneficia, după mai bine de 20 de ani de aşteptare, de un sistem ultramodern de tratare a apelor uzate.

Ieri, viceprimarul Marinică Dincă, alături de directorul Companiei de Apă Oltenia, Doru Buruiană şi reprezentanţii constructorului au verificat stadiul în care se află lucrările pe şantierul de la Făcăi. După ce o primă secţiune a fost inaugurată la sfârşitul anului trecut, edilii craioveni se declară mulţumiţi în momentul de faţă de ritmul în care avansează lucrările la celelalte două sectoare. Bazinele pentru tratarea apei sau cele pentru îndepărtarea fosforului şi azotului, precum şi instalaţiile moderne de deshidratare a nămolului ar trebui să funcţioneze la capacitatea maximă începând cu data de 30 iunie, termenul limită înaintat pentru inaugurarea staţiei de epurare. „Sunt două bazine construite cu tehnologii de ultimă generaţie care oferă o serie de avantaje faţă de cele clasice, din beton. Unul dintre ele este la 40% din capacitatea lui, celălalt este gata ridicat, undeva la 90%, iar în acest condiţii ritmul de lucru este cel pe care l-am stabilit astfel încât totul să fie gata pe 30 iunie a.c. La final vom avea o apă curată care îndeplineşte condiţiile în sensul că apa reziduală este tratată, iar în Jiu va fi deversată o apă de calitate superioară”, a declarat Marinică Dincă, viceprimarul municipiului Craiova.

Staţia de epurarea va respecta normele europene

Staţia de tratare a apelor uzate este prevăzută cu trei trepte de funcţionare – una mecanică, una chimică şi una biologică – respectându-se astfel standardele Uniunii Europene în domeniul protecţiei mediului. De altfel, unul dintre principalele obiective ale acestei investiţii este tocmai acela de a proteja râul Jiu, care prin tratarea apelor ar urma să nu mai fie poluat, cel puţin nu cu apele menajere provenite din municipiul Craiova. „Vorbim de o staţie de epurare cu trei trepte de funcţionare, practic standardul maxim în Uniunea Europeană. Apa este tratată astfel încât să ajungă în cele mai bune condiţii în Jiu. Acum se lucrează şi la ultimele construcţii civile, la treapta terţiară. Practic până la sfârşitul lunii mai, acestea ar trebui să fie gata. Se montează diverse echipamente de diferite tipuri inclusiv bare de protecţie pentru aceste bazine care au o înălţime considerabilă. Ritmul lucrărilor, zic eu, este tot mai rapid de la zi la zi de aşa manieră încât data de 30 iunie să fie ultima în care se lucrează la această staţie”, a precizat Marinică Dincă.

Se lucrează la secţiunea de tratare chimică şi biologică

Proiectul de la Făcăi este finanţat din fonduri europene şi a fost dat în folosinţă parţial la sfârşitul anului trecut, la mai bine de 20 de ani de la debutul lucrărilor. Atunci, autorităţile au inaugurat prima din cele trei faze de tratare a apelor uzate de la Făcăi, restul utilajelor urmând să fie puse în funcţiune până în vara acestui an. În prima treaptă se realizează preluarea apei uzate în staţie şi tratarea acesteia în secţiunea mecanică. Aceasta este construită din cameră intrare/deversare, un canal de legătură, secţiunea de grătare rare şi dese, secţiunea de separare grăsimi şi nisip, decantoare primare, canal de deversare şi cameră de descărcare în Jiu. În prezent se află în curs de execuţie secţiunea de tratare biologică, chimică şi decantare finală a staţiei de epurare. „Sunt o serie de utilaje care practic deshidratează nămolul. Apa care rezultă merge în sistemul de epurare, iar pământul poate fi folosit şi pentru agricultură. Este ceva inedit pentru că nămolul este uscat, scos afară, iar apa merge mai departe spre a fi epurată pentru a nu avea niciun fel de probleme în timpul funcţionării. Sunt zone de deznisipare, zone de aerare, zone de tratare chimică sau zone de ventilare a apei”, a mai spus viceprimarul municipiului Craiova.