Investiţii de 4,5 milioane de euro la Aeroportul “Craiova”

0
487

Conducerea Consiliului Judeţean Dolj intenţionează să investească 4,5 milioane de euro pentru modernizarea Aeroportului “Craiova”, bani care vor ajuta la extinderea terminalului dar şi la finalizarea construcţiei turnului de control care va avea cinci etaje. <<Consiliul Judeţean Dolj continuă să investească în modernizarea Aeroportului “Craiova”, unde vor merge 4,5milioane de euro. Aceşti bani sunt necesari pentru extinderea terminalului, finalizarea tuturor lucrărilor la instalaţiile de pe platformă, dar şi pentru finalizarea în cursul acestui an a turnului de control care va avea cinci etaje. Aşteptăm cu mare interes să se lanseze Programul Operaţional Sectorial de Transport, unde suntem gata să depunem un proiect. Ministerul Transporturilor a absorbit 4% din fondurile care i se cuveneau şi încă nu înţelegem de ce nu a fost lansat ghidul până acum, încă nu înţelegem de ce Guvernul României şi toate celelalte ministere care au miliarde de euro în portofoliu nu dau drumul la proiecte să se absoarbă aceşti bani şi să urmăm ceea ce ne-am propus de la început – adică să folosim toţi banii şi dacă e posibil să mai luăm bani şi de la alţii. Cu cât se duce timpul cu atât ne apropiem de neconsumarea fondurilor care vin gratis de la UE>>, a explicat preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa. Acesta a mai arătat că în zona Aeroportului “Craiova”, în afară de amenajarea unor parcări, este posibil să se construiască un centru pentru copii şi juniori. De asemenea, autorităţile judeţene au în plan şi amenajarea unui teren de fotbal pe care vor să-l modernizeze cu tribune, nocturnă şi gazon artificial. “Tot în această zonă, la Aeroport, în afară de o amenajare a unor parcări, încercăm să construim un centru pentru copii şi juniori. Vrem şi să modernizăm un teren de fotbal care se află în spatele “blocurilor aviatorilor”, să facem tribune, nocturne şi să punem gazon sintetic şi poate chiar să îl închiriem pentru diferite activităţi”, a explicat Prioteasa.