Libia: NATO a preluat comanda tuturor operaţiunilor

0
486

NATO a preluat ieri comanda tuturor operaţiunilor din Libia la 06.00 GMT, a anunţat un diplomat. „Operaţiunea Unified Protector, convenită duminică seara de ţările Alianţei, a început oficial în această dimineaţă, cum era prevăzut, la 06.00 GMT”, a declarat diplomatul, confirmând transferul către Alianţa Nord-Atlantică a responsabilităţii bombardamentelor în Libia, până în prezent asumate de coliţia condusă de SUA, Franţa şi Marea Britanie. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a confirmat, de asemenea că Alianţa şi-a asumat începând de joi, 06.00 GMT, comanda tuturor operaţiunilor din Libia. Sub autoritatea Marelui Cartier General al puterilor aliate din Europa, la Mons (sudul Belgiei), operaţiunea este condusă de la centrul regional de comandament al NATO de la Napoli (sudul Italiei) de generalul canadian Charles Bouchard. NATO a început să-şi asume controlul parţial al operaţiunilor miercuri dimineaţa “cu un decalaj de o zi faţă de prevederile iniţiale, din cauza marii complexităţi” a transferului, a explicat diplomatul.