Știința joacă în Cupa României la Voluntari

0
41

În etapa a doua a grupelor Cupei României, deţinătoarea trofeului, Universitatea Craiova, joacă în deplasare cu FC Voluntari, pe arena „Anghel Iordănescu”, astăzi, de la ora 19.00. În grupa D, ambele echipe au 3 puncte după prima etapă, pe primul loc fiind Dinamo, cu 6 puncte, după succesul de ieri cu Chindia. Antrenorul campioanei României, Filipe Coelho, a prefațat astfel partida cu ilfovenii:

„Este încă un meci important pentru noi. Venim după deplasări lungi și meciuri solicitante care ne-au consumat multă energie. Am încercat să recuperăm jucătorii și nu ne putem asuma prea multe riscuri în ceea ce privește condiția fizică a jucătorilor pentru următorul meci. Dar, indiferent de ce s-a întâmplat până acum, trebuie să dăm tot ce avem mai bun și să încercăm să obținem cele trei puncte. FC Voluntari este echipă care se luptă foarte bine, în special prin modul în care se apără. Dacă ne amintim, în campionat am marcat primul gol în minutul 45. Nu a fost un meci ușor, iar cel din Cupă va fi, la fel, unul dificil. Am încercat să-i recuperăm pe jucători, unii dintre ei nu și-au revenit complet, așa că trebuie să luăm anumite decizii și în același timp să le oferim minute și altor jucători. Vom vedea, deciziile finale le vom lua înainte de meci. Suntem concentrați și trebuie să fim foarte serioși și profesioniști pentru a câștiga cele trei puncte”.

”Ne așteaptă un meci destul de tare, jucăm într-o competiție care contează foarte mult pentru noi şi vrem să ne atingem obiectivul, ca și sezonul trecut. Suntem pregătiți să dăm sută la sută și suntem cu gândul doar la victorie. Voluntari este o nucă tare, poate să pună probleme oricărei echipe, dar noi suntem pregătiți mental și fizic să luăm cele trei puncte. Suntem o familie în primul rând, o echipă unită și avem una dintre cele mai bune atmosfere. Suporterilor le cer să vină în număr cât mai mare la fiecare meci, sunt al 12-lea jucător și ne ajută enorm. Fără ei nu cred că aveam parcursul acesta și le mulțumim pentru fiecare sacrificiu pe care îl fac”, a declarat Mihnea Rădulescu.

Gazdele de la FC Voluntari au anunţat că biletele în sectorul oaspeţilor costă 50 de lei, dar nu se anunţă afluenţă de fani olteni la meciul de astăzi, ţinând cont că galeria din Peluza Nord nu face deplasarea la meci. Ultraşii din Bănie respectă decizia pe care au luat-o de când s-a schimbat formatul Cupei României, de a nu fi prezenţi în mod organizat la meciurile din grupele competiţiei, indiferent dacă ele se dispută în deplasare sau pe arena „Ion Oblemenco”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *