Astăzi, peste 230 de elevi de la Școala Gimnazială Breasta i-au întâmpinat cu entuziasm pe polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Dolj, Serviciului Criminalistic și Secției 2 Poliție Rurală Breasta.
Curioși și dornici să descopere cât mai multe, copiii au explorat autospecialele și echipamentele din dotarea polițiștilor și au aflat mai multe despre misiunile acestora. Iar bucuria a fost și mai mare când și-au făcut apariția Guv și Fla, câinii polițiști ai Serviciului Criminalistic, care au cucerit imediat inimile celor mici. “Zâmbetele, entuziasmul și curiozitatea copiilor au transformat întâlnirea într-o experiență de neuitat. Așa arată o zi reușită din „Școala Altfel”: descoperiri noi, emoții frumoase și amintiri care îi vor însoți mult timp pe cei mici”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.















