Anul școlar 2026 – 2027 : “Școala Altfel” , în Dolj

0
267
Consiliul de Administrație (CA) al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dolj a stabilit, la ședința din 25 septembrie, procedura desfășurării activităților din acest an școlar, în cadrul Programului “Școala Altfel”. Sunt prevederi clare, în concordanță cu legislația în vigoare, care pleacă de la obligativitatea participării copiilor și cadrelor didactice la activități și merg până la fapte care se pot constitui în abateri disciplinare pentru profesori.
Participarea la „Școala altfel” este obligatorie pentru elevi și profesori, absențele se trec în catalog la rubrica „Purtare”, iar implicarea personalului școlii sau a elevilor în strângerea banilor de la părinți constituie abatere disciplinară, potrivit procedurii Inspectoratului Școlar Județean Dolj pentru anul școlar 2026-2027. Deplasările în afara localității care presupun costuri nu sunt permise, dacă școala nu a identificat surse de finanțare. Procedura se aplică unităților de învățământ de stat și particulare din județul Dolj. Programul se desfășoară în cinci zile lucrătoare consecutive, de luni până vineri, într-o perioadă aleasă de fiecare școală între 7 septembrie 2026 și 23 aprilie 2027.
De unde ar putea proveni fondurile financiare necesare desfășurării activităților

 Banii pot proveni de la părinți, prin Asociația de Părinți, dacă are personalitate juridică, cu respectarea regulilor financiare, sau prin atragerea unor fonduri extrabugetare. Ultima posibilitate nu le permite însă profesorilor sau elevilor să colecteze banii. Se precizează că „este interzisă și constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau a personalului din unitatea de învățământ în strângerea de fonduri de la părinți și/sau gestionarea fondurilor asociației de părinți utilizate în derularea Programului «Școala altfel». Părinții pot decide să susțină financiar activitățile desfășurate în cadrul Programului «Școala altfel»”.

Permisiuni și restricții

 Conform procedurii aprobate în CA al ISJ Dolj, orice deplasare în afara școlii trebuie să aibă „un pronunțat caracter educativ”, fiind interzise două situații : „Nu sunt permise deplasări ale preșcolarilor/elevilor pe durata întregului program (cinci zile sau mai mult) și deplasările în afara localității, care presupun costuri și pentru care unitatea de învățământ nu a identificat surse de finanțare.” În lista formelor de activitate permise, documentul include „deplasări pentru documentare, creație sau cercetare cu o durată de maximum două zile din programul celor cinci”.

Nu se poate fără consultarea elevilor și părinților

 Conducerea unității de învățământ și cadrele didactice nu pot stabili, exclusiv, activitățile care trebuie desfășurate. Procedura prevede colectarea propunerilor de la părinți și reprezentanți legali, elevi și cadre didactice, cu cel puțin trei săptămâni înainte de elaborarea ofertei.  Trebuie, ulterior, să aibă loc  dezbateri în colectivele de elevi, în Consiliul profesoral și în Comitetul reprezentativ al părinților, împreună cu partenerii școlii. Selecția trebuie să presupună „implicarea, în egală măsură, a elevilor, a cadrelor didactice, a părinților și partenerilor”, astfel încât activitățile să răspundă obiectivelor comunității școlare și nevoilor sau intereselor copiilor. Tipurile de activități, durata, organizarea și responsabilitățile sunt stabilite în consiliul profesoral și aprobate de consiliul de administrație.

Participarea este obligatorie

După aprobarea programului, de către CA, aprobarea programului de  acesta devine obligatoriu atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. „Elevii au obligația de a participa la activitățile pentru care s-au înscris, absențele fiind înregistrate în catalog, la rubrica «Purtare»”, se stipulează în procedură. În program, trebuie incluși toți copiii din unitate, antepreșcolari, preșcolari și elevi,  la care se adaugă toate cadrele didactice. Activitățile se desfășoară în fiecare zi lucrătoare a săptămânii alese și trebuie să acopere cel puțin numărul de ore prevăzut în orarul obișnuit, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.În această săptămână nu se țin cursurile obișnuite. Activitățile aprobate sunt consemnate în condica de prezență a cadrelor didactice.

Ce pot organiza unitățile de învățământ preuniversitar

 În program, sunt recomandate  proiecte care să răspundă unor nevoi de învățare prin activități care nu pot fi derulate în programul obișnuit al cursurilor : cultură, știință și tehnologie; sport și orientare turistică; cetățenie democratică, voluntariat și responsabilitate socială; sănătate și stil de viață sănătos, inclusiv siguranță pe internet; educație ecologică și protecția mediului; educație rutieră, prevenirea incendiilor și comportament în situații de urgență. Activitățile pot lua forma unor ateliere de teatru, dans, muzică, arte plastice sau educație media, competiții, dezbateri, proiecte comunitare, schimburi de experiență și vizite de studii.  Nu este interzisă colaborarea școlilor cu  cu alte unități de învățământ, ONG-uri, Palate și Cluburi ale copiilor, Cluburi Sportive Școlare, instituții culturale și științifice, reprezentante ale mediului academic, agenți economici, Poliția, Jandarmeria, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Direcția de Sănătate Publică și Agențiile pentru Protecția Mediului.

Cum sunt supravegheați copiii

Fiecare activitate trebuie coordonată de un număr corespunzător de cadre didactice. „Indiferent de tipurile de activități organizate, conducerea unității de învățământ și cadrele didactice vor lua toate măsurile pentru asigurarea supravegherii copiilor/preșcolarilor/elevilor și a securității acestora”, se precizează în protocol. Astfel, la nivelul fiecărei unități se constituie, prin decizie, echipa de coordonare a programului. Din aceasta fac parte directorul, coordonatorul pentru proiecte și programe educative școlare și extrașcolare, cel puțin un membru al comisiei pentru întocmirea orarului, consilierul școlar/mediatorul școlar și reprezentanți ai elevilor și părinților.

Termenul de transmitere a datelor către ISJ

Procedura stabilește mai multe termene pentru organizare, evaluare și raportare: În maximum 30 de zile calendaristice de la începerea anului școlar: aprobarea orarului special de către consiliul de administrație, după analizarea în consiliul profesoral, potrivit dispozițiilor finale ale documentului ; Cu cel puțin două săptămâni înainte de desfășurarea programului: comunicarea orarului către ISJ Dolj, Departamentul Activități extrașcolare, printr-o adresă asumată de director și de coordonatorul pentru proiecte și programe educative; Cel târziu la trei săptămâni după încheierea programului: analiza activităților în primul consiliu profesoral, cu participarea reprezentanților elevilor și părinților ; În maximum 30 de zile calendaristice de la finalizarea activității din program: depunerea raportului de evaluare la ISJ Dolj și completarea formularului de raportare . După încheierea programului, profesorii pentru educație timpurie, profesorii pentru învățământ primar și diriginții predau echipei de coordonare materialele rezultate, precum portofolii, pliante și fotografii, împreună cu situația prezenței elevilor.

Ce se verifică

Inspectorii școlari verifică lista propunerilor, documentele consultărilor și ale deciziilor luate în școală, măsurile pentru includerea tuturor elevilor și preșcolarilor, precum și prezența elevilor și profesorilor. Este controlată și concordanța dintre activitățile înscrise în orar și în condica de prezență și cele organizate efectiv în școală. La nivelul unității, monitorizarea și evaluarea sunt realizate de director, coordonatorul pentru proiecte și programe educative și responsabilul CEAC. Pentru învățământul liceal tehnologic și profesional, procedura permite organizarea unor activități din curriculumul de specialitate, la stagiile de pregătire practică, cu respectarea scopului programului „Școala altfel”. Pentru învățământul postliceal, în săptămâna dedicată programului se organizează activități de instruire practică.

Competiția județeană “Școala altfel”
Fiecare unitate de învățământ va selecta o activitate cu care să participe la competiția județeană „Școala altfel”. Dosarele cu documentele doveditoare se depun la Departamentul Activități extrașcolare în perioada 14-16 iunie 2027. La nivel județean vor fi selectate și promovate pe site-ul ISJ Dolj 10 activități care s-au dovedit eficiente în dezvoltarea competențelor de învățare și a abilităților socioemoționale ale elevilor. Evaluarea este realizată de o comisie numită prin decizia inspectorului școlar general, pe baza criteriilor din procedură. Nu se admit contestații. Activitățile pot fi premiate cu sprijinul autorităților locale, al partenerilor educaționali sau din resurse proprii, potrivit documentului.