Pasajul “Gârlești”, care a fost motivul multor dispute , de-a lungul timpului, în Consliliul Local Municipal Craiova, a fost preluat, miercuri, 30 septembrie, de la CNI (Compania Națională de Investiții) și urmează să fie scos la licitație de către municipalitate, construirea acestuia urmând să demareze în 2027.Lucrarea trebuia începută în 2024, autoritățile locale din Bănie finanțând proiectarea, pe care au predat-o către CNI în 2024, care a organizat o procedură de achiziție publică, a desemnat un câștigător și ar fi trebuit să semneze contractul de finanțare. “Pentru ca acest lucru să fie posibil, avea nevoie ca, din 2025, să apară o Hotărâre de Guvern. Pasajul “Gârlești” a fost preluat, astăzi, 30 septembrie, de la CNI și urmează să fie scos la licitație de Primăria Craiova, astfel încât să înceapă construirea, începând cu anul viitor. Construirea pasajului trebuia începută anul trecut de CNI și am făcut nenumărate sesizări în acest sens. Primăria Craiova a finanțat proiectarea și a predat-o CNI în 2024. CNI a organizat o procedură de achiziție publică, a desemnat un câștigător și ar fi trebuit să semneze contractul de finanțare. Pentru asta, avea nevoie, ca, din 2025, să apară o Hotărâre de Guvern, care nu a fost pusă pe Ordinea de Zi, deși Ministerul Dezvoltării a solicitat acest lucru, iar finanțarea era prinsă în bugetul național. De ce nu a mai apărut HG? E o bună întrebare pentru guvernul Bolojan. După ce ministrul Cseke a anunțat că nu se mai semnează nimic pe CNI anul acesta, am solicitat predarea documentației ca să îl construiască Primăria Craiova, chiar dacă acest lucru înseamnă reluarea procedurii de licitație, mai ales că, între timp, costul de construcție a crescut, trecând deja doi ani de la adjudecarea de către un constructor. Menționez că, în această perioadă, Primăria Craiova și-a îndeplinit obligația legală de a introduce utilitățile necesare construcției, deci nu exista niciun motiv pentru care Guvernul Bolojan să nu emită Hotărârea de Guvern, în afară de reaua credință. De asemenea, precizez că pasajul nu s-a putut construi pe fonduri europene pe ciclul financiar trecut, fiind vorba de un pasaj aflat în interiorul orașului, nelegat de vreun drum național, așa cum a fost cazul altor pasaje din alte orașe. De asemenea, pentru pasaje de interior era obligatoriu ca acestea să fie folosite doar de transportul în comun, ceea ce nu satisfăcea dorința municipalității de a asigura legătura cartierului Gârlești cu restul orașului pentru mașinile locuitorilor din Craiova. Pasajul este un obiectiv multianual și nu e obligatoriu ca toată suma să fie bugetată anul acesta, dar este păstrată o poziție în bugetul Craiovei, astfel ca licitația să poată fi demarată imediat ce proiectantul transmite noii indicatori și aceștia sunt aprobați de Consiliul Local”, a menționat, pe facebook, viceprimarul Craiovei, Dan Păloiu.















