Generaţia Facebook mai citeşte şi poezie

0
402

Lângă elevii olimpici la diverse obiecte şcolare, pot fi puşi, pe bună dreptate, şi premianţii la concursul de interpretare “Pe aripile poeziei”, organizat şi de această dată la iniţiativă lăudabilă a Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova. Dacă unii dintre elevii concurenţi au impresionat prin naturaleţea interpretativă, la final toţi au fost felicitaţi pentru interesul pe care îl acordă lecturii şi poeziei îndeosebi.

Sâmbătă a avut loc o nouă ediţie, a 39-a, a concursului de interpretare “Pe aripile poeziei”, organizat, ca în toţi anii, de Biblioteca “Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” pentru a marca ziua de 1 Iunie. Nu mai puţin de 36 de elevi de la mai multe şcoli din Craiova, dar şi din judeţ – Grupul Şcolar “Al. Macedonski” din Melineşti şi Şcoala Generală din Bodăieştii de Sus – au răspuns acestei iniţiative, dovedind în felul acesta că versurile nu au căzut în desuetudine într-o lume dominată de internet. Încurajaţi de părinţi, de bunici sau de colegi, iubitorii de poezie au stat cuminţi în scaune, urmărindu-şi cu atenţie contracandidaţii, iar atunci când le-a venit rândul, au încercat să impresioneze prin atuurile personale: prin timbrul deosebit al vocii, printr-o bună memorie – unele poezii au fost de-o lungime apreciabilă – sau, de ce nu, prin talentul actoricesc. Membrilor juriului –Rodica Păvălan, şef  Serviciu Relaţii Publice din cadrul Bibliotecii, Ioana Lădaru – redactor la Studioul Teritorial “Oltenia” Craiova şi Oana Stancu – actor la Teatrul pentru Copii şi Tineret “Colibri” – au trebuit să delibereze îndelung pentru a ajunge la un echilibru. A fost punctată naturaleţea concurentei Ariana Ismană, elevă la CN “Carol I” din Craiova, mesajul plin de candoare al concurentei Ana –Maria Roşioru, de la Grupul Şcolar Al. Macedonski din Melineşti sau expresivitatea interpretativă a elevului Emanuel Lisaru. Cei mai mari câştigători ai acestei ediţii au fost, însă, toţi participanţii, care au primit cele mai frumoase felicitări, meritul lor fiind acela că pun în centrul preocupărilor un lucru extrem de important la această vârstă: lectură. În acest sens, lăudabilă este şi iniţiativa Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”, care organizează acest gen de concursuri educative pentru a populariza poezia şi pentru a-i orienta pe elevi către studiu.

 

Premianţii Claselor I-IV:

Premiul I – Ariana Ismană, clasa a IV-a la Colegiul Naţional “Carol I”, cu poezia “Capra cu trei iezi”;

Premiul II – Ana – Maria Roşioru, clasa I la Grupul Şcolar Al. Macedonski – Melineşti, cu poezia “Murdărici”;

Premiul III – Emanuel Lisaru, clasa a III-a la Şcoala particulară Ethos, cu poezia “Haplea”.


Premianţii Claselor V- VIII:

Adelaida Roşioru, clasa a VI de la Grupul Şcolar Al. Macedonski – Melineşti, cu poezia “Amintirile lui Nică”;

Adreea Velişcu, clasa a VI de la Şcoala Generală Mischii, cu poezia “Madam Popescu”;

Maria Rusu, clasa a VI de la Şcoala nr. 14, cu poezia “Regina ostrogoţilor”.