Viceprimarul Mărinică Dincă, candidatul PDL la funcția de primar al Craiovei, a prezentat astăzi soluția pe care o propune pentru rezolvarea problemei create de lipsa locurilor de parcare atât în zonele aglomerate din oraș, cât şi în cele rezidenţiale.
Proiectul “Craiova cu locuri de parcare” prevede montarea unor parcări supraetajate pe structură metalică uşoară, denumite parcări inteligente, în primă fază, în zone aglomerate din Craiova cum ar fi Piaţa Centrală, Spitalul Județean, în Piața Craioviţa, la Orizont, în zona magazinului Mercur şi zona Parcului Nicolae Romanescu, şi ulterior în zonele dintre blocuri. Parcările inteligente ar urma să fie amplasate în actualele parcări, eliberând astfel locurile deja amenajate la sol. Viceprimarul Mărinică Dincă a arătat că o parcare inteligentă poate fi montată în cinci zile, iar un astfel de loc de parcare este de aproximativ trei ori mai ieftin decât unul amenajat la sol sau în subteran. “Practic, două locuri de parcare la sol devin 12 locuri de parcare pe verticală, fără a afecta spațiul verde. Acest sistem de tip bibliotecă garează maşinile în rafturi mobile care se rotesc graţie unui motor fiabil şi silenţios. În maxim două minute, maşina aflată pe cea mai înaltă poziţie ajunge la sol, iar în cazul în care, în mod accidental, se întrerupe alimentarea cu energie electrică, motorul este dotat cu un generator”, a spus Mărinică Dincă.
Candidatul PDL la funcţia de primar al Craiovei a explicat pe larg avantajele implementării unui astfel de proiect, care pleacă de la nevoia de spaţiu într-un oraș aglomerat cum este Bănia. “În primul rând, parcările inteligente eliberează trotuarele şi actualele locuri de parcare, fără a afecta spaţiile verzi iar şoferii nu se vor mai chinui să găsească un loc în care să își lase mașina. Sunt locuri supravegheate video şi oferă o siguranță şoferilor, o garanţie că nu îşi vor găsi mașina avariată și că nu vor mai exista furturi. În plus, în timpul iernii, nu va fi nevoie de deszăpezirea maşinii pentru că parcarea este acoperită”,a mai spus viceprimarul Dincă.
În Craiova, peste 100.000 de şoferi
Viceprimarul a arătat că, în Craiova, peste 100.000 de maşini îşi dispută zilnic puţinele locuri de parcare existente în zonele rezidenţiale şi publice din oraş. “Sunt peste 100.000 de şoferi pentru care parcarea a devenit o problemă mai greu de rezolvat decât traficul, o luptă crâncenă pentru o picătură de spaţiu şi multe milioane de euro au fost investite de autorități în șantiere interminabile cu rezultate incerte. Doar 618 locuri în parcarea subterană de la Teatrul Național sunt prevăzute a fi construite în următorii patru ani în Craiova și peste 100.000 de maşini pe lista de aşteptare”,a spus Mărinică Dincă. Primăria Craiova ar urma să investească pentru montarea parcărilor inteligente aproximativ 100.000 de euro, în cazul unei parcări de 12 locuri, şi 200.000 de euro , în cazul unei parcări de 24 de locuri.