Parfumuri şi cosmetice în valoare de 40.000 euro, confiscate de poliţişti

0
357

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj, cu sprijinul “mascaţilor” Serviciului de Intervenţie Rapidă, în baza unor date furnizate de Serviciul Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă Dolj, au descins, ieri, la trei adrese unde existau informaţii că Denisa Novac, de 36 de ani, din Craiova, depozita produse cosmetice din gama de lux purtând însemnele unor mărci de prestigiu pentru care nu avea documente de provenienţă. “Din verificările efectuate de către poliţişti, a rezultat că mărfurile au fost achiziţionate de la mai multe persoane din ţară şi din străinătate şi erau comercializate pe piaţa neagră din Craiova fără ca operaţiunile să fie declarate la organul fiscal teritorial pentru impozitarea veniturilor realizate. Bunurile identificate erau oferite spre vânzare, valoarea acestora de piaţă ridicându-se la aproximativ 40.000 euro, iar întreaga cantitate a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind intocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală”, a declarat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.