Chiulangiii, căutaţi de oamenii legii prin localuri

0
367

Mai mulţi jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile (GJMb) Craiova, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova, au organizat, ieri, o acţiune în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar din centrul municipiului Craiova, pentru depistarea … chiulangiilor. Mai exact, oamenii legii au trecut, pe rând, pe la toate barurile şi terasele din apropierea şcolilor, şi prin părculeţele pe unde se mai ascund elevii fugiţi de la ore, acţiunea vizând, în mod special, combaterea absenteismului şcolar şi a consumului de băuturi alcoolice de către elevi. Un lucru bun este că mare parte a barurilor controlate de oamenii legii erau goale, sau ocupate de adulţi, iar dintre tinerii legitimaţi, cei mai mulţi au spus că încep cursurile după-amiaza. “S-a acţionat în 10 localuri de alimentaţie publică, din zona centrală a municipiului Craiova şi nu au fost surprinşi elevi minori consumând băuturi alcoolice. În ceea ce-i priveşte pe elevii care au absentat de la orele de curs, urmează să fie informaţi reprezentanţii instituţiilor la care învaţă”, a declarat cpt. Cosmin Mirea, ofiţer de presă al GJMb Craiova.