UE atenţionează, din nou… Beijingul

0
34

Cel de al 20-lea pachet de sancţiuni al UE, aprobat săptămâna trecută, după ce Ungaria şi Slovacia au retras dreptul de veto, vizează pe lângă alte 20 de bănci ruseşti, cu accesul blocat la tranzacţii şi activităţi comerciale, în cadrul blocului comunitar şi 12 companii şi persoane fizice, inclusiv din China. Ca parte a unor eforturi mai ample de a închide canale secundare utilizate pentru a sprijini economia de război a Rusiei, cu un accent puternic pe măsurile anti-eludare în reţelele comerciale, energetice şi financiare. Macron a spus, vineri, că Europa se află sub presiunea SUA, China şi Rusia. În lumina recentei legi privind accelerarea industrială a UE, prin care Bruxelles-ul impune restricţii severe asupra investiţiilor străine în 4 sectoare strategice –baterii, vehicule electrice, fotovoltaice şi materii prime critice- legislaţia introduce de asemenea clauze de „origine UE” în politicile de achiziţii publice şi de sprijin economic. Sunt vizate companii de credit financiare şi entităţi care furnizează servicii de plată, în afara UE, care „subminează” într-o măsură semnificativă scopul interdicţiilor prevăzute de acţiunile UE. Documentul include companii chineze din Beijing, Shanghai, provinciile Jiangxi, Hong Kong, Mongolia inferioară. Oficiali din Beijing au spus că resping sancţiunile unilaterale, aplicate fără autorizarea Consiliului de Securitate al ONU. Deciziile UE subminează încrederea reciprocă între China şi UE în relaţiile bilaterale. Dubla greşeală faţă de China se concretizează astfel: pe de-o parte sunt vizate companiile chineze legate de războiul din Ucraina, iar pe de altă parte sunt avute în vedere barierele protecţioniste pentru a limita prezenţa Chinei în sectoarele tehnologice şi industriale cheie. Restricţiile şi sancţiunile împotriva unei economii capabile de contramăsuri eficiente, pot avea consecinţe nefaste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *