Astăzi, la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu” din municipiul Craiova, a fost desfășurată o activitate cu caracter preventiv, susținută de Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJM) Craiova, la care au participat peste 60 de elevi de liceu.Activitatea a avut ca scop informarea și conștientizarea elevilor cu privire la riscurile asociate anumitor comportamente, precum și promovarea unui climat educațional sigur și responsabil. În cadrul întâlnirii au fost abordate următoarele teme: prevenirea bullyingului, cu prezentarea principalelor forme de manifestare (fizic, verbal, social și online), precum și a efectelor acestuia asupra victimelor; consumul de alcool și substanțe interzise, fiind evidențiate riscurile pentru sănătate, consecințele sociale și implicațiile legale; reguli de comportament în societate, bazate pe respect reciproc, responsabilitate și respectarea normelor sociale; măsuri de siguranță personală, atât în mediul fizic, cât și în mediul online. Discuțiile s-au desfășurat într-un cadru interactiv, elevii manifestând interes față de temele prezentate și adresând întrebări pe parcursul activității. Au fost transmise informații și recomandări menite să contribuie la prevenirea comportamentelor de risc și la creșterea gradului de siguranță în rândul tinerilor. Astfel de activități preventive vor continua, având ca obiectiv dezvoltarea unui comportament responsabil și creșterea nivelului de informare în rândul elevilor, după cum au precizat reprezentanții GJM Craiova.















