Exact la aşa ceva, o frondă disimulată, nu se aştepta Donald Trump: Franţa, Suedia, Germania şi Norvegia au convenit, deja, să desfăşoare trupe în Groenlanda, începând de astăzi, la o zi după o întâlnire, inoperantă, la Washington, între oficiali americani, danezi şi groenlandezi, soldată cu un dezacord total, pentru o operaţiune de recunoaştere şi „exerciţii comune”, menite să sprijine teritoriul arctic, aflat sub suveranitate daneză, dar râvnit de liderul de la Casa Albă. Personalul trimis în Groenlanda, în cadrul operaţiunii „Arctic Endurance”, la cererea Danemarcei, după cum a precizat Emmanuel Macron, va explora Groenlanda, de joi până sâmbătă. Pe lângă trupele franceze sunt aşteptate unităţi din Suedia, Norvegia şi Germania, deşi Spania nu a exclus participarea la misiunea menţionată. A exclus-o, în schimb, Polonia, care nu va trimite trupe, premierul Donald Tusk avertizând că o invazie americană ar însemna „sfârşitul lumii aşa cum o ştim”. Premierul polonez a mai avertizat, de asemnea, în privinţa intervenţiei americane în Groenlanda, menţionând că o asemenea încercare de a prelua, o parte a unui stat membru NATO, de un alt stat membru NATO, ar fi un dezastru politic. Fără a menţiona explicit Groenlanda, Macron a cerut, astăzi, în discursul său adresat forţelor armate, ca eforturile militare să fie mai puternice în această lume brutală. O reuniune de urgenţă a Consiliului de Apărare, în această dimineaţă, la Palatul Elysee, după trimiterea a 15 soldaţi francezi la Nuuk, în Groenlanda, s-a soldat cu promisiunea deschiderii unui consulat, începând cu data de 6 februarie, în Groenlanda. Decizia lui Macron, „fără precedent”, ca să cităm după „Le Monde”, luată în coordonare cu mai mulţi aliaţi NATO, vine după întâlnirea de ieri, de la Washington, care a confirmat dezacordul fundamental al Danemarcei cu SUA, pe chestiunea viitorului unui teritoriu autonom. Francezii, la fel ca toate ţările europene, care şi-au anunţat participarea, la acest exerciţiu de antrenament „Arctic Endurance”, nu doresc declarativ nici o escaladă cu Washingtonul. Este vorba, spun ei, de un exerciţiu de semnalizare strategică, susţinerea suveranităţii daneze asupra Groenlandei. Numai că misiunea militară europeană nu face altceva decât să tensioneze şi mai mult relaţiile cu Washingtonul, după ce Donald Trump reiterase duminică faptul că „va pune mâna pe insulă într-un fel sau altul”. Danemarca nu poate apăra Groenlanda „cu două sănii cu câini”. Şi acest teritoriu este important din punct de vedere strategic pentru construirea sistemului de apărare anti-rachetă Golden Dome. Ministrul german al Apărării a făcut o declaraţie, să-i spunem… interesantă şi anume că misiunea a fost comandată din cauza ameninţării ruseşti şi chineze, fără a se menţiona ceva despre ambiţiile teritoriale americane. În fine, Downing Street a indicat că un ofiţer britanic a fost detaşat la cererea Danemarcei, pentru a li se alătura unui grup de specialişti. Situaţia a devenit neliniştitoare. Într-o postare pe TruthSocial, Donald Trump a fost clar: „Statele Unite au nevoie de Groenlanda din motive de securitate naţională(…). NATO devine mult mai favorabilă şi mai eficientă când Groenlanda va fi în mâinile SUA”. Trimiterea de soldaţi europeni, în faţa unei ameninţări americane, este fără precedent şi constituie un semnal puternic politic. Este clar că Donald Trump a schimbat totul. Avem o lume post occidentală, dar fără un Occident geo-politic coerent, care să acţioneze în cadrul ei. UE ar trebui să sprijine financiar mai mult Groenlanda, deşi nu suntem convinşi că mai are resurse şi această disponibilitate după imensul efort financiar făcut cu Ucraina. Diplomaţia rusă şi-a exprimat îngrijorarea în privinţa anunţului desfăşurării de trupe NATO suplimentare în Groenlanda, dar deocamdată preferă expectativa. Şi asta după ce Tobias Roed Jensen, un purtător de cuvânt al ministerului danez al Apărării, citând un decret regal din 1952, care se aplică teritoriilor Regatului, inclusiv Groenlanda, a spus că acesta obligă armata daneză să răspundă fără a aştepta instrucţiuni speciale din partea conducerii politice sau militare dacă teritoriul ţării este atins.















