Rar se întâmplă în viaţa unei comunităţi tefere, cum este a noastră, a craiovenilor, ca două bucurii mari, pentru care n-ar fi fost deloc nepotrivite focurile de artificii, să-şi succeadă una alteia. A fost mai întâi vestea minunată, tonică, a câştigării locului unu în competiţia Târgurilor de Crăciun din Europa (cu un avans consistent de voturi faţă de locul doi) apoi frumoasa victorie a Universităţii Craiova, în etapa a 4-a din Conference League, în faţa nemţilor de la Mainz, o echipă, totuşi, din Bundesliga. Suporterii acestora s-au arătat impresionaţi, de cum arată Craiova, şi au făcut prin videoclipuri o avantajoasă prezentare a marelui municipiu, cu un stadion descris avantajos. Este literalemente un bun moment al Craiovei, cum spuneam, după ce competiţia organizată de European Best Destinations, a fost adjudecată cu un avans de peste 56.000 de voturi faţă de locul doi. De ce merită „legate” cele două evenimente de care vorbeam? Înainte de toate, fiindcă sunt reale şi nu e nimic contrafăcut în ele. Apoi, fiindcă turiştii germani, nu puţini la număr, care au însoţit echipa din Mainz, s-au convins şi ei inşişi de o realitate de netăgăduit. Şi stiu, de bună seamă, ce înseamnă un Târg de Crăciun bine sau chibzuit organizat. Craiova a devenit, prin strădania Primăriei, a primarului Lia Olguţa Vasilescu, una din destinaţiile de Crăciun de top din Europa. Nu mai pare o noutate. A augmentat valenţele tradiţionale ale Crăciunului, a creat o lume de basm, a făcut vizibilă imaginea Craiovei pe harta Europei. Dacă elogiile otova nu sunt niciodată recomandate, de bună seamă că nici criticile fără rost nu fac nici măcat „cât o ceapă degerată”. Craiova are ce arăta vizitatorilor, şi asta de ceva vreme. Are o zestre edilitară, culturală, zone verzi îndestulătoare bine îngrijite. Comunicatul organizatorilor competiţiei European Best Destinations, principalul site web de pe continent, partener al Comisiei Europene, în domeniul turismului, este unul generos. Dar deplin obiectiv. Şi asta după ce experţii săi s-au convins de seriozitatea celor cu care discută, sau ai căror examinatori sunt, în competiţia menţionată. În toată reţeaua HoReCa din Craiova, de astăzi, se poate utiliza oficial logo-ul „European Best Christmas Market – Craiova 2026” în toate anunţurile, site-urile, fotografiile sau imaginile distribuite. A devenit o mare problemă găsirea unui loc de cazare, din cauza numeroşilor turişti, veniţi din toate colţurile ţării. Cu suficienţa noastră harnică, la presă mă refer, putem strâmba convingător din nas, dar dincolo de surâsul maliţios, de mediocritatea benignă, se află o realitate pentru care s-a trudit. Nu trebuie neapărat să fii „îndrăgostit” de primarul Craiovei, nu trebuie să fii simpatizant al ei, nu trebuie… bla bla bla, dar falsificarea unei realităţi atestată de alţii, este imposibilă. Restul sunt idealisme, sentimentalisme, iluzii. Nu promovez o veselie de piculină, cu unele accente de joagăr, dar Craiova a trăit joi 27 noiembrie a.c. o dublă bucurie fără margini. Iar Craiova este oraşul nostru al celor legaţi prin toate fibrele noastre de el.
















