„Panorama” Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova (Editura Autograf MJM), apărută recent, in impecabile condiţii grafice, la împlinirea a 175 de ani de la întemeierea acestui far orbitor al culturii Olteniei, sub semnătura scriitorului Nicolae Coande, secretar literar al instituţiei menţionate, este cum spune şi autorul „o carte de vizită a unui teatru în trei secole”. Monografia care acoperă inspirat şi aproape exhaustiv intervalul de un sfert de veac (2000-2025) se doreşte şi o continuare a filelor de arhivă istorică şi sentimentală, realizate de Alexandru Firescu şi Constantin Gheorghiu, fără a repeta reţeta unei simple reproduceri de informaţii, cu alte cuvinte, fără a scrie mânzeşte, prea succint, cum ar fi spus poetul al cărui nume îl poartă Naţionalul craiovean. Nicolae Coande a trudit realmente la această monografie imperială, opinăm noi, etalându-şi erudiţia fără să supere. Pe alocuri demonstraţia e elocventă. Şi-a asumat neostentativ rolul de „acar”, cu gândul de a trimite toate trenurile la destinaţie, fără riscuri de a provoca nedorite poziţionări inadecvate, faţă de un actor sau altul, o perioadă sau alta. Găsim astfel, inclusiv, referiri pertinente la perioada 1990-2000 („Boroghină – Purcărete” – cifrul succeselor) la întâlnirile Spect-Actor, trei decenii de Shakespeare, „echipa” Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, care a cuprins o galerie de inimitabile talente, şi amintim pe Ştefan Iordache, Ilie Gheorghe, Valer Dellakeza, Leni Pinţea-Homeag, Valentin Mihali, Mirela Cioabă, Angel Bababoc, nume de referinţă în istoria Teatrului Naţional. Ne cerem scuze la omisiunile comise. Creaţia lui Nicolae Coande se reazemă pe interpretarea riguroasă a fişierelor, colecţiilor de reviste de specialitate selectate cu atenţie, cu uşile bibliotecii date la perete. Autorul se simte, în incinta Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, ca acasă, ba chiar mai bine ca acasă, ceea ce îi permite să aducă inteligente contribuţii, printr-un fior de elevaţie la istoria acestei citadele culturale, al cărui sediu a fost inaugurat la 21 aprilie 1973, fără participarea liderului comunist de la Bucureşti, şi a fost o întreagă discuţie pe această temă. După ce o perioadă îndelungată, Teatrul Naţional funcţionase în sala de spectacole a Colegiului Naţional „Carol I” (anterior „Nicolae Bălcescu”). O investiţie începută în decembrie 1969, derulată pe parcursul a 4 ani, care a costat potrivit naraţiunii lui Petre Gigea Gorun în cartea sa „Primari în slujba Cetăţii” (1864-2013), exact 42.200.000 lei, lucrarea fiind executată de Trustul de costrucţii locale, condus de inginerul de mare ispravă Ion Bădicuţ. Fireşte, nu mi-am propus o recenzie a unei „cărţi de vizită” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, al doilea ca vechime, dintre teatrele naţionale din România, după cel de la Iaşi (fondat în 1840) devansând Teatrul Naţional din Bucureşti (1852). Membru al Convenţiei Teatrale Europene (CTE) din 1995, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, ne încredinţează autorul, este primul dintr-o ţară din Europa Centrală şi de răsărit, care a intrat în această elevată componenţă inter-naţiuni. De la înfiinţare, până în prezent, 37 de directori, inclusiv interimari, au condus una dintre cele mai reputate instituţii ale culturii române, un teatru care a străbătut trei secole (19, 20, 21). De altfel, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” este un ambasador al Craiovei în lume, fără egal, deşi din generozitate Nicolae Coande adaugă şi echipa de fotbal Universitatea Craiova, cu drumul ei european, de acum legendă. Paradoxal, se spune, şi argumentele susţin afirmaţia că una dintre cele mai faste perioade din istoria Teatrului Naţional din Craiova se petrece, între 1956-1959 (nişte ani “negri” în istoria neamului), prin venirea unei echipe din „promoţia de aur”, cu tinerii ei seducători, George Cozorici, Silvia Popovici, Sanda Toma, Amza Pellea, Victor Rebenciuc, Constantin Rautschi, Dumitru Rucăreanu şi mentorul lor Vlad Mugur. Nicolae Coande reuşeşte, prin rigoare, bună calibrare, a conferi „provincialităţii” Teatrului Naţional din Craiova o dimensiune altfel decât peiorativă: una rezultată din tonica seriozitate şi din harul uneori inegalabil al actorilor care l-au slujit şi au adus lumea la spectacole. La nivelul acestora se situează, îmi asum mărturisirea, şi autorul Panoramei Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.
