Când, în sfârşit, Lucescu a renunţat la orgoliile sale în favoarea orgoliilor şi intereselor naţionalei, România a izbândit. Cu noroc, la ultima fază de joc, dar a învins Austria. Meritat, fiindcă tricolorii câştigaseră meciul ocaziilor, 3-1, şi pe cel al determinării. Străbunicul Lucescu n-a mai insistat cu scenariile sale science-fiction, cu fotbalul pe care şi-l imagina, şi a coborât pe Pământ. Iar de trei decenii încoace, România scoate capul în lume când pune sufletul în teren şi capul în bocanc. Când se apără şi speculează spaţiile. “Brazilienii Europei” au dispărut, Balaci şi Dobrin nu doar că nu mai joacă, nu mai sunt nici măcar printre noi, iar epigonii lor nu au habar cum se dresează sfera. Li se pun alinturi “de suflet”, nu li se lipesc distincţii din vreun metal preţios.
România a început bine returul cu Austria, dar şi-a terminat combustibilul premium până la pauză. Ianis Hagi a fost la pupitru cât a putut să alerge: 30 de minute. Avea să mai apară apoi doar la asisst-ul pentru Ghiţă, cu care a jucat de pe la 12 ani la Viitorul. Chipciu e chiar chirpiciu, un petec, nimic mai mult, dar n-ai ce să-i mai ceri, cu excepţia discursurilor de la final. Raţiu a lăsat deoparte impresiile de transfer la Barcelona şi a redevenit la acest meci Sonic sau Supersonic, după ce în această campanie a fost mai mult anacronic. A avut şi o mare ocazie. Cuplul de stoperi e OK, atunci când liniile sunt apropiate, şi între ele şi de poarta noastră. La fel şi în cazul lui Marius Marin, care e implicat, dar limitat. Jucătorul cu care Lucescu a nimerit-o, fiindcă l-a titularizat, sau cu care a sfeclit-o, fiindcă l-a ignorat prea mult timp, este Vlad Dragomir. Participant în grupele Champions League cu Pafos, mijlocaşul şcolit la Arsenal a acoperit bine centrul, a legat jocul, deşi sunt evidente şi la el carenţele la finalizare. Mihăilă a fost cel mai periculos tricolor, cu execuţia acrobatică din prima parte şi şutul în bară din repriza secundă. Dennis Man a fost pe post de Benjamin Button, a intrat greu în joc, dar după ce a făcut-o, a crescut treptat, în loc să obosească, parcă a fost tot mai proaspăt o dată cu apropierea finalului. Bîrligea a făcut presing permanent, dar nu are calitatea de finaliza la acest nivel. La un singur capitol şi-a mai pus ambiţia Lucescu: a întârziat neverosimil schimbările, probabil crede că are dreptul doar la două, ca pe vremuri. Inclusiv eroul serii, Ghiţă, a apărut pe teren fortuit, n-a fost vreo strategie. România a pierdut în această primă fază calificarea la Mondiale şi pentru că, faţă de acum 4 decenii, când inova, Lucescu de azi e conservator, chiar temător, poate şi pentru că vârsta nu iartă pe nimeni. Abia pe final de campanie a îndrăznit să aducă oleacă de sânge proaspăt, dar mai mult forţat de împrejurări. S-a demonstrat şi în acest meci că Austria nu e nici pe departe vreun “balaur” şi că am fi avut culoar spre Mondiale, dacă eram pregătiţi, în primul rând pe banca tehnică. România reintră în calcule pentru locul 2 în cea mai accesibilă grupă preliminară în care se putea afla, iar meciul de peste o lună, de la Zenica, împotriva Bosniei, va lămuri lucrurile.
România – Austria 1-0 A marcat: Ghiţă 90+4.
România: I. Radu – Raţiu, M. Popescu (V. Ghiţă 72), Burcă, Chipciu – V. Dragomir, M. Marin, Hagi – Man, Bîrligea (L. Munteanu 88), Mihăilă. Selecţioner: Mircea Lucescu.
Austria: Schlager – Posch, Lienhart, Alaba, Mwene (Prass 65) – Laimer, Seiwald – Schmid (Schopf 86), Baumgartner (Grillitsch 65), Sabitzer – Gregoritsch (Florucz 86). Selecţioner: Ralf Rangnick
Arbitru: Davide Massa (Italia).
