Scandal între vecini: unul a ajuns la spital, doi – în arest

0
355

Polițiști din cadrul Secției 3 Craiova au reţinut, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 40 și 66 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violențe.

Pe 13 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat de 66 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic de un vecin. Oamenii legii au stabilit faptul că, în timp ce se afla în fața imobilului, în urma unui conflict spontan, reclamantul ar fi fost lovit cu un obiect contondent de un vecin – un bărbat de 66 de ani – și cu pumnul în față de un alt bărbat, în vârstă de 40 de ani.

Persoana vătămată a necesitat îngrijiri medicale, fiind condusă la spital.

Ieri, cei doi bărbați, de 40 și 66 de ani, au fost conduși la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

În urma probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, aceștia au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Astăzi vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.