Reţinut pentru viol asupra unei minore

0
452

Ieri, 01 septembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.7 Poliție Rurală Plenița au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr de 25 de ani, din comuna Vela, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor.

În cursul zilei de 19 august a.c., polițiștii au fost sesizați de unitatea de Parchet competentă, prin plângerea unei minore de 15 ani, din comuna Vela, cu privire la faptul că, la începutul lunii august, ar fi fost constrânsă de un tânăr de 25 de ani, să întrețină raporturi sexuale cu acesta. “În cursul zilei de ieri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară, la două imobile din localitatea Vela. În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au identificat un tânăr, de 25 de ani, din comuna Vela, bănuit de comiterea faptei, fiind condus la audieri. În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.. În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Andreea Mateescu,purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .