Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat astăzi la reuniunea Consiliului şefilor de stat al Organizaţiei de cooperare de la Shanghai, că acordurile încheiate la întâlnirea cu preşedintele american Donald Trump, din Alaska, au deschis calea spre pacea din Ucraina. Vladimir Putin l-a informat pe preşedintele chinez, Xi Jinping, despre rezultatele summit-ului bilateral. Discuţiile occidentale privind garanţiile de securitate pentru Ucraina intră într-o nouă fază, dar este deja clar că planurile europene nu coincid cu cele ale Rusiei. Moscova a anunţat că nu va accepta prezenţa trupelor alianţei NATO pe teritoriul ucrainian.