Un cotidian francez asemăna aceste revolte, de o magnitudine înfricoşătoare şi prin faptul că au avut loc în mai multe oraşe franceze, cu „mai 1968”. Deşi istoria nu se repetă niciodată exact. În mai 1968, Charles De Gaule întruchipa puterea politică. Ca o paranteză, generalul se afla în vizită… în România, dar şi la Craiova, având translator pe Sanda Stolojan, pentru care s-au făcut diligenţe speciale, pentru a putea intra în ţară. De Gaule a ştiut cum să „ia taurul de coarne”. Într-o democraţie sănătoasă a guverna înseamnă a servi poporul, a lucra pentru binele comun, a accepta responsabilităţi grele şi a te sacrifica pentru îndeplinirea promisiunilor. Mulţimea ieşită pe străzi, unită de oboseală, furie şi uneori disperare, departe de a fi un corp omogen, a avut în mijlocul ei, cu putere de potenţare – revoltaţii profesionişti, aşa zisele blocuri negre. Unii dintre aceştia îşi revendică dreptul de a distruge totul, pentru că spun ei nu au un viitor. Alţii, proveniţi dintre familii sau chiar dintre imigranţi, susţin că francezii le-au furat bogăţiile, în trecut, motiv pentru care vandalizează, distrug şi jefuiesc fără ezitare, fără discernământ. Devalizează magazine şi buticuri, incendiază autoturisme şi statisticile sunt îngrozitoare: 1500 de magazine de vânzare cu amănuntul au fost avariate. Buticuri de lux, Dior, Louis Vuitton, Celine, Burberry, Hermes, Kenzo, Hugo Boss şi Rolex de pe Champs Elysees au fost „uşurate” de întreg fondul de marfă. Între 550.000 şi 800.000 de oameni au mărşăluit prin oraşele Franţei. Gazele lacrimogene şi grenadele cu şoc au fost utilizate în Place de la Republique. Lacrimogenele pot goli o piaţă, dar nu rezolvă problema. Marine Le Pen a atacat politicile economice ale guvernului punând accent pe lege şi ordine. Partidul ei pledează pentru reducerea cheltuielilor publice. Lean Juc Melenchon, un lider politic de extremă-stângă, i-a susţinut pe protestatari, criticând poliţia pentru violenţa dovedită. Ce a arătat ziua de 17 octombrie este în cele din urmă destul de simplu. Furia nu a dispărut, s-a acumulat: puterea de cumpărare, serviciile publice, impozitarea, neîncrederea în instituţii, sentimentul de abandon, violenţa în timpul demonstraţiilor, toate acestea rămân. Mobilizarea se va prelungi. Şi identic, sentimentul de dezolare, după acest 17 octombrie al distrugerii şi dezlănţuirii sălbatice, al revoltei nihiliste, alimentate de resentimente şi ură. În 2017, Macron s-a prezentat ca fiind cel care va bloca ascensiunea extremismului. 9 ani mai târziu extremele conduc, prin candidaţii săi, în sondajele pentru alegerile de anul viitor. Franţa, o republică în care autoritatea a fost lovită, scrie Le Figaro, insultată, călcată în picioare de indivizi necivilizaţi. În şcoli unde elevii i-au înlocuit pe profesori, unde efortul şi standardele înaintate au devenit suspecte, lucrurile nu sunt în regulă. Imigraţia cu consecinţele ei, acum scăpate de sub control, nu e un subiect de discuţie.
Acasă Actualitate Actualitate externă Franţa: Rănile invizibile ale forţelor de ordine şi ale comercianţilor












