Costin Curelea, noul selecţioner al României U21

0
60

Costin Curelea a fost numit azi în funcţia de selecţioner al naţionalei U21 a României, chiar în ziua în care împlineşte 41 de ani. Curelea a antrenat în ultimii doi ani naţionala U20. Curelea, fost jucător la Universitatea Craiova în perioada 2013-2015, îl înlocuieşte pe Daniel Pancu, acesta calificând naţionala u21 la Euro 2025, unde tricolorii au înregistrat trei înfrângeri la limită.

“Am avantajul faptului că aceşti doi ani petrecuţi la U20 m-au făcut să cunosc nevoile tinerilor jucători, ne-am cunoscut în aceşti ani şi ei cunosc abordarea mea. Promisiuni mari un prea aş vrea să fac, dar vă pot asigura că o să fie o perioadă de profesionalism, seriozitate, disciplină în cadrul lotului. Obiectivul este calificarea şi o să fac maxim ca să fim acolo”, a declarat Curelea, care a mai fost doar antrenor secund înaintea de a prelua naţionala U20.

El debutează în preliminariile Euro 2027 în septembrie, când România întâlneşte Kosovo şi San Marino, din grupa de calificare mai făcând parte: Spania, Cipru şi Finlanda.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *