În ultimele 24 de ore, în județul Dolj au fost desfășurate acțiuni atât în mediul urban, cât și în mediul rural pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice. La activități au fost angrenați polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova precum și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
Acțiunile au vizat prevenirea oricăror fapte antisociale, prevenirea traficului și consumului de droguri, menținerea unui climat rutier sigur și prevenirea accidentelor de circulație. În cadrul activităţilor desfăşurate, în intervalul orar 22:00 – 06:00, în municipiul Craiova a fost organizată o acțiune cu efective sporite, pe linie rutieră, scopul fiind reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, prin depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor. Astfel, în cadrul acțiunii, au fost efectuate peste 580 de testări cu aparatul alcooltest și 112 de testări cu aparatul drugtest. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 81 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 43.000 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 26 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 3 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, certificatele de înmatriculare ale acestora fiind retrase până la remedierea problemelor constatate.
Şoferi prinşi băuţi la volan
Aseară, în jurul orei 21:22, polițiștii Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat, de 51 de ani, din comuna Vela, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Banul Stepan”. “Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, şi a rezultat o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, care vor fi înaintate de la IML (Institutul Medico – Legal), urmând a fi dispuse măsuri legale. Mai târziu, ora 02:45, polițiștii Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți au depistat un bărbat, de 35 de ani, din comuna Mârșani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561 C, din comuna Daneți. Întrucât emana halenă alcoolică, și acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferului i-a fost solicitat să fie transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, însă acesta a refuzat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, cercetările fiind continuate, urmând a fi dispuse măsuri legale”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .