Sute de polițiști asigură ordinea, zilnic, la IntenCity

0
57

Pentru buna desfăşurare a festivalului, poliţiştii doljeni vor acţiona în sistem integrat alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, scopul principal fiind asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Zilnic, aproximativ 380 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigații criminale, investigarea criminalităţii economice, criminaliști, combatere a criminalităţii organizate, prevenire, acțiuni speciale sau arme, explozivi şi substanțe periculoase vor asigura o prezență vizibilă atât la festival, cât și în apropierea Stadionului “Ion Oblemenco” și a Sălii Polivalente, pentru prevenirea oricăror incidente. Patrule chino-tehnice, specializate pe linia depistării substanțelor interzise, vor sprijini misiunile.

Polițiștii Serviciului Rutier Dolj, în colaborare cu cei ai serviciilor rutiere din județele Mehedinţi, Olt și Argeș, vor acționa permanent pentru fluidizarea traficului rutier, dar și în scopul depistării și tragerii la răspundere a celor care conduc sub influența substanțelor psihoactive sau a băuturilor alcoolice.

În zona Stadionului “Ion Oblemenco”, traficul rutier este restricționat astfel: până pe 02 iulie 2025, ora 12:00 – pe Bulevardul “Ilie Balaci”, tronsonul cuprins între intersecţia cu Bulevardul 1 Mai și strada Gheorghe Bibescu, până la intersecția cu strada Râului, numai sensul de mers dinspre Bulevardul “Știrbei Vodă” către intersecția cu strada Banu Stepan, precum și accesul din strada Ecaterina Teodoroiu către aleile care deservesc Stadionul “Ion Oblemenco”.

În această perioadă, traficul rutier va fi deviat pe arterele adiacente, accesul în zona restricţionată fiind permis autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară, riveranilor care nu au alt acces către proprietate, respectiv către str. Erou Valentin Leoveanu, precum și clienților stației peco din zona intersecției str. Gheorghe Bibescu – Bulevardul “Ilie Balaci” – Bulevardul 1 Mai.

De asemenea, poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității şi Biroului Siguranţă Şcolară vor efectua exerciții pe întreg perimetrul festivalului, dar și demonstrații cu ochelarii care simulează efectele consumului de alcool sau droguri. Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu specialiştii Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, vor oferi sfaturi de specialitate participanţilor la festival, în cadrul Campaniei naționale de informare „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *