Conflictul Iran-Israel: Doar o „renunţare completă” a Teheranului la armele nucleare

0
26

Discutând cu reporterii acreditaţi la bordul aeronavei Air Force One, după ce şi-a întrerupt brusc prezenţa, luni la summit-ul G7 din Canada, Donald Trump a lăudat ofensiva israeliană şi a insistat asupra eliminării complete a capacităţilor nucleare ale Iranului. „O renunţare completă este posibilă”, a spus Donald Trump, cu referire la sfârşitul atacurilor reciproce, adăugând că nu doreşte „un armistiţiu, ci un sfârşit real” al conflictului. „Nu sunt prea dispus să negociez”. Donald Trump a repins mărturisirea din luna martie a directoarei sale de informaţii naţionale Tulsi Gabbard, care a declarat în Congres că „din punctul de vedere al Comunităţii de Informaţii Iranul nu construieşte o armă nucleară”. Remarcile lui Donald Trump au venit la scurt timp după ce l-a criticat pe Macron, într-o postare pe Truth Social, pentru că a sugerat că întoarcerea mai devreme la Washington se datorează încercării de a finaliza un armistiţiu între Israel şi Iran. Comentariul preşedintelui a relevat, de asemenea, sprijinul său total, mai puternic pentru atacul extins al Israelului, în ciuda retoricii sale anti-război din trecut. „Nu caut un armistiţiu, ne uităm la ceva mai bun decât un armistiţiu”, a spus Trump, reluând criticile la adresa lui Macron pe care l-a numit „tip de treabă”, care „nu prea le nimereşte”. Donald Trump ia în considerare trimiterea vicepreşedintelui J.D. Vance şi a lui Steve Witkoff pentru o întâlnire cu oficialii iranieni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *