SUA: Donald Trump închide porţile pentru cetăţenii din 12 ţări

0
84

Cetăţenilor din 12 ţări li se va interzice intrarea în SUA începând cu data de 9 iunie a.c.. Potrivit Casei Albe, acest ordin, semnat miercuri 4 iunie, este menit să protejeze ţara de terorişti străini. Interdicţia care intră în vigoare pe 9 iunie se aplică următoarelor ţări: Afghanistan, Birmania, R.D. Congo, Libia, Somalia, Ciad, Haiti, Iran, Eritreea, Guineea Ecuatorială, Guatemala, Yemen. Alte 7 ţări sunt supuse parţial măsurii luate. Interdicţia de intrare în SUA din aceste 12 ţări este motivată de atacul din Colorado, a sugerat preşedintele american. În timpul acestui atac, din oraşul Boulder, un bărbat a aruncat dispozitive incendiare asupra participanţilor la un marş de sprijin pentru ostaticii israelieni, deţinuţi de Hamas, în Fâşia Gaza. Presupusul autor, de origine egipteană, se alfa în SUA „legal”, dar îi expirase viza turistică. Interdicţia de călătorie semnată de Donald Trump conţine o excepţie care s-ar putea aplica jucătorilor personalului sau familiilor asociate ale cluburilor care participă la Campionatul Mondial al Cluburilor, Campionatul Mondial sau Jocurile Olimpice. Iranul s-a calificat la CM 2026. Nu este clar dacă excepţiile pentru Campionatul Mondial al Cluburilor se aplică şi pentru Campionatul Mondial din 2026. Dar mai sunt şi alte ambiguităţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *