Mâine, o nouă rundă de discuţii la Istanbul

0
115

O nouă rundă de discuţii între Rusia şi Ucraina va avea loc mâine, la Istanbul. Cu această ocazie, Moscova va prezenta un memorandum privind un proiect al unui viitor tratat de pace care va cuprinde toate aspectele legate de rezolvarea cauzelor profunde ale conflictului. Componenţa delegaţiei ruse a rămas neschimbată faţă de runda precedentă, conducerea fiind încredinţată consilierului Vladimir Medinski. Sunt multe versiuni, în jurul evenimentului de mâine şi nimic nu este exclus. The Kyiv Independent titrează: „Kellogg spune că extinderea NATO este justă şi că Putin se îngrijorează de asta” (1 iunie a.c.). Declaraţia trimisului special al preşedintelui american Donald Trump a fost făcută într-un interviu acordat ABC News pe 29 mai a.c.. Una dintre condiţiile pentru încheierea războiului de amploare împotriva Ucrainei cerută de Vladimir Putin este un angajament scris din partea NATO de a nu se accepta mai mulţi membri est-europeni, ceea ce ar bloca efectiv aderarea Ucrainei, Georgiei, Republicii Moldova. Moscova susţine chiar că aspiraţiile Ucrainei de aderare la NATO au fost una dintre cauzele cheie ale invaziei. Trimisul special al lui Trump a reiterat că apartenenţa Ucrainei la Alianţă „nu este pe masă”, adăugând că nu doar Washingtonul ezită, ci mai multe state membre au îndoieli similare. La rândul său site-ul rus Vzglead titrează (1 iunie a.c.): „Kellogg este de acord cu opinia lui Putin privind războiul prin intermediul NATO împotriva Rusiei”. Declaraţia ar fi fost făcută într-un interviu pentru Fox News, comentând posibila decizie a Germaniei de a furniza Ucrainei rachete de croazieră Taurus, Kellogg a subliniat că astfel de acţiuni nu fac decât să confirme poziţia Moscovei în această chestiune. Publicaţia Daily Telegraph a relatat că ţările din Coaliţia celor dispuşi elaborează scenarii pentru a sprijini Kievul în cazul în care SUA refuză să mai furnizeze arme Ucrainei. Daily Telegraph menţionează că Marea Britanie şi Franţa şi-au mutat atenţia de la o posibilă desfăşurare de trupe în Ucraina la măsuri de sprijin pe termen lung fără implicarea SUA după un posibil armistiţiu.