George Simion sau Nicuşor Dan?

0
68

Avem de ales duminică, în turul doi al unor alegeri prezidenţiale, despre care se va vorbi multă vreme, între Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, independent politic, şi George Simion, liderul AUR, candidatul acestui partid, detaşat după primul tur al prezidenţialelor. Au fost nişte runde de dezbateri organizate de câteva televiziuni (TVR, Antena 3 CNN, Digi 24) fără a reuşi să ofere plusul de informaţii necesar despre viziunea unor candidaţi, aspiranţi la cea mai înaltă demnitate în stat. Acum, tot au mai fost, fie şi mimate dezbateri, şi la turul întâi, dar la momentul realegerii lui Klaus Iohannis, mascarada a fost orchestrată de ziarişti pe sprânceană, admişi în sala de conferinţă cu unda verde a Cotroceniului. Totul pentru a nu-l indispune pe favoritul cert al alegerilor. Marţi seara, George Simion n-a venit la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN, deşi îşi anunţase prezenţa. N-a făcut-o din frondă. În sondaje, ecartul s-a redus dar conduce în continuare liderul AUR. Şi va conta enorm participarea la vot. Discuţii nesfârşite pe seama redistribuirii voturilor candidaţilor ieşiţi din competiţie (Elena Lasconi, Victor Ponta, Crin Antonescu ş.a.m.d.). Cu Nicuşor Dan, devenit preşedinte, ne vom poziţiona avantajos în relaţiile cu Bruxelles-ul, dar problemele vor fi pe plan intern, pe instabilitatea guvernamentală, care se întrezăreşte. Simion s-a aflat la Zabrze (Polonia) pentru a susţine candidatura lui Karol Nawrocki (PIS) la preşedinţia Poloniei. Misiunea lui Simion are o bătaie lungă. Se spune că potrivit sondajelor ar conduce omul lui Donald Tusk, premierul Poloniei, Rafal Trzaskowski. Simion este repetăm în pole-position. Are nevoie şi el de o bună participare la vot pentru a evita orice surpriză. Alegerile prezidenţiale ne-au adus în centrul atenţiei lumii europene şi nu numai. Extremismul şi populismul se află pe un trend crescător şi grav este faptul că 40% dintre alegători nu mai cred în clasa politică, au dubii în privinţa democraţiei autohtone, după ce au căscat gura la prostiile lui Călin Georgescu, lăsate moştenire ca zestre lui Simion. Urmează o perioadă complicată. Şi Simion şi Nicuşor Dan sunt doi politicieni, dar departe de a atinge statutul de oameni politici. E târziu, zarurile au fost aruncate, cel mai potrivit candidat, mă refer la gradul lui de pregătire intelectuală a fost Crin Antonescu. Nu mai are sens să glosez pe marginea dotării sale intelectuale încât tot ce mai pot spune este că mă rog să nimerim soluţia potrivită, la o ţară cu destule probleme şi destule provocări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *