Deputatul Ionel Stancu, reprezentant al Asociaţiei Macedonenilor din România, continuă să se implice activ în iniţiative legislative şi în susţinerea unor domenii-cheie pentru societatea românească: justiţia, industria minieră şi valorificarea patrimoniului cultural.
Sprijin pentru reforma profesiei de grefier
La finalul lunii martie, Ionel Stancu a participat la Conferinţa Naţională a Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare „Dicasterial”, organizată în parteneriat cu Comisia Juridică a Senatului României. Evenimentul a avut ca temă principală reforma statutului profesiei de grefier, în contextul deciziei Curţii Constituţionale privind Legea nr. 11/2024 şi al necesităţii modernizării cadrului legislativ.
„Profesia de grefier are nevoie de un statut modern, clar şi echitabil, care să reflecte importanţa reală a acestei funcţii în arhitectura justiţiei”, a subliniat deputatul, reafirmând angajamentul său pentru consolidarea acestui demers legislativ.
Dialog constructiv pentru redresarea industriei miniere
Într-un alt demers notabil, Ionel Stancu a participat la o întâlnire organizată de Asociaţia Patronală Minieră din România (Patromin), la invitaţia directorului Răzvan Rotaru. Discuţiile au vizat provocările actuale ale sectorului minier şi energetic, dar şi găsirea unor soluţii viabile pentru relansarea activităţii în acest domeniu strategic.
„Susţinem o industrie minieră şi energetică durabilă, modernă şi aliniată cerinţelor economiei naţionale”, a declarat deputatul, oferindu-şi sprijinul necondiţionat pentru iniţiativele viitoare ale Patromin.
15 iunie – Ziua Banatului Montan, o reuşită legislativă
Un alt moment important al activităţii recente a deputatului Stancu este adoptarea de către Camera Deputaţilor a legii prin care 15 iunie devine Ziua Banatului Montan. Acest demers, susţinut de deputat şi iniţiat de Silvia-Claudia Mihalcea, promovează identitatea culturală a unei regiuni istorice cu o comunitate importantă de membri AMR.
Noua lege prevede organizarea anuală de evenimente educative, culturale şi artistice dedicate patrimoniului unic al Banatului Montan, atât în ţară, cât şi în diaspora.