S-a constituit filiala Dolj a Federaţiei Naţionale “Agrostar”

0
344

După lungi încercări, tratative şi eşecuri, câţiva doljeni au reuşit să depăşească toate etapele birocratice şi să înfiinţeze o filială a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe – “Agrostar” şi în Dolj. De puţin timp, Filiala Agrostar Dolj are şi sediu, în clădirea în care se află Direcţia Agricolă şi Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Dolj (Str. Brestei, Nr.21 Craiova, etaj 3, tel. 0766.457.639 – preşedinte Agrostar Dolj, Costel Coşoveanu). “Încercări au fost multe, dar la începutul anului am reuşit să demarăm procedurile de înfiinţare, iar de acum vor fi şi agricultorii şi fermierii din Dolj reprezentaţi şi susţinuţi de cea mai importantă Federaţie a sindicatelor din toate ramurile agriculturii. Avem multe proiecte de pus în aplicare şi pentru asta îi aşteptăm pe toţi cei interesaţi să ni se alăture”, a declarat Costel Coşoveanu, preşedintele “Agrostar” Dolj. Funcţia de vicepreşedinte este ocupată de ing. Gheorghe Duţă, şeful Asociaţiei Crescătorilor de Taurine din Dolj, iar Florin Vaţa şi Sorin Vîlcean îndeplinesc sarcinile de secretar, respectiv consilier. “Agricultorii doljeni trebuie să ştie că numai dacă ne vom uni, ne vom putea susţine şi cere drepturile. Dacă până acum am fost spectatori la ceea ce se întâmpla în restul ţării, de acum suntem partea unui întreg”, a mai spus Coşoveanu.