Ceea ce era previzibil s-a întâmplat: speranţele prezidenţiale ale Marinei Le Pen (56 ani) liderul Mitingului Naţional (extremă-dreapta) au murit după ce Tribunalul penal din Paris a condamnat-o, astăzi, la o perioadă de ineligibilitate de 5 ani cu efect imediat, o pedeapsă de 4 ani de închisoare din care 2 ani urmează să fie ispăşiţi prin monitorizare electronică şi o amendă de 100.000 euro. „Nici un justiţiabil nu beneficiază de tratament preferenţial”, a declarat Benedicle de Perthuis, după ce instanţa a găsit-o vinovată de participarea la un vast sistem de deturnare a fondurilor europene. Despre care de-a lungul anilor s-a vorbit îndelung. Decizia, considerată o condamnare la moarte politică pentru Marine Le Pen, este un cutremur pe scena politică din Franţa, în principal pentru Mitingul Naţional care sprea să o aibă candidat la viitoarele alegeri prezidenţiale. Este posibil să facă imediat recurs împotriva verdictului. Schema de delapidare, aflată în litigiu, datează din perioada 2004-2016, când bani de la bugetul european, destinaţi asistenţilor din Parlamentul European au fost folosiţi pentru plata salariilor personalului de partid, care nu avea atribuţii la Bruxelles, fiind angajaţi exclusiv în structurile de partid din Franţa. Nici pedeapsa cu închisoarea, nici amenda, nu vor fi aplicate până la epuizarea căilor de atac. Le Pen şi 24 de membri ai Frontului Naţional (devenit Mitingul Naţional), inclusiv 9 foşti membri ai Parlamentului European şi cei 12 asistenţi ai lor, au fost găsiţi vinovaţi, cum spuneam, de o schemă vastă de deturnare de fonduri. Aşa-numitul sistem de locuri de muncă false a acoperit contractele de asistenţă parlamentară, pe perioada 2004-2016 şi a fost fără precedent ca amploare şi durată, provocând o pagubă de 4,5 mil. euro, din fondurile contribuabililor europeni. Le Pen îşi va putea păstra actualul mandat de parlamentar francez, dar nu va mai putea candida la viitoarele alegeri parlamentare, pe durata interdicţiei dispusă de instanţă. Jurisprudenţa Consiliului Constituţional consideră că un ales naţional, condamnat la ineligibilitate, îşi poate finaliza mandatul, dar nu poate fi reales. Cine va intra în cursa prezidenţială pentru Mitingul Naţional nu se cunoaşte deocamdată: europarlamentarul Jordan Bardella (29 ani) are porţile deschise, ca tânăr preşedinte de partid, dar este considerat ca fiind lipsit de experienţă. El a spus că nu Marine Le Pen este condamnată pe nedrept, ci executată este… democraţia. Partidul Frontul Naţional, devenit cum spuneam Mitingul Naţional, a fost amendat cu 2 mil. euro, ordonându-se deja reţinerea unui milion de euro confiscat în timpul anchetei. Verdictul judecătorilor, cel puţin tulburător, unii ar spune şocant, era aşteptat, fiindcă magistraţii au decis de această dată linia de plecare la cele mai importante viitoare alegeri franceze. Marine Le Pen a fost judecată alături de alţi 24 de inculpaţi. De obicei, în Franţa, pedepsele pronunţate după un verdict de vinovăţie sunt amânate până la încheierea apelului. Nu puţine personalităţi de extremă-dreapta din Franţa şi din Europa au condamnat verdictul. Le Pen şi Mitingul Naţional ştiau că procesul va fi un spin în calea lor, dar au rămas optimişti în privinţa deznodământului, mai ales că acuzaţiile nu afectaseră popularitatea partidului. Ce se va întâmpla în continuare pe scena politică din Hexagon este greu de spus, fiindcă multe depind de votul parlamentarilor Mitingului Naţional, care într-un fel, tacit, menţin în viaţă actualul guvern.