În perioada 17-18 martie 2025, s-a desfășurat Simularea Națională a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a. Astăzi, 31 martie 2025, conform calendarului Ministerului Educației și Cercetării, au fost comunicate rezultatele. Doljul stă bine,din acest punct de vedere.
La nivelul judeţului Dolj, situaţia este îmbucurătoare. “Suntem pe un trend ascendent. Avem rezultate foarte bune. Acolo unde sunt rezultate nesatisficătoare, se vor face şedinţe pentru a remedia problemele, fiind prezenţi atât copiii, cât şi părinţii lor şi cadrele didactice”, a precizat prof. dr. Aida Virginia Ionescu, inspector general – adjunct al ISJ Dolj, preşedinte al Comisiei Judeţene de Evaluare Naţionalălă La nivelul județului Dolj, situația statistică este următoarea: 68,80% procentul de promovabilitate; note de peste 5,00 la Limba și literatura română – 2.845 (65,31%); note de 10.00 (zece) la Limba și literatura română – 6; note de peste 5,00, la Matematică – 3.170 (73,40%); note de 10.00 (zece)la Matematică -34; o medie de 10.00 (zece) – Colegiul Național ”Frații Buzești” Craiova. Astfel, 17 unități școlare au obținut un procent mai mare de 90%, cu medii de peste 5.00. Primele zece unități școlare sunt:
Nr.crt | Denumire unitate de invățământ | Procent de medii ≥ 5 |
1. | ȘCOALA GIMNAZIALĂ “TRAIAN” CRAIOVA | 100.00% |
2. | ȘCOALA ROMÂNO-BRITANICĂ CRAIOVA | 100.00% |
3. | COLEGIUL NAȚIONAL “CAROL I” CRAIOVA | 99.23% |
4. | ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MIRCEA ELIADE” CRAIOVA | 98.52% |
5. | ȘCOALA GIMNAZIALĂ “GHEORGHE ȚIȚEICA” CRAIOVA | 96.72% |
6. | COLEGIUL NAȚIONAL “FRAȚII BUZEȘTI” CRAIOVA | 96.60% |
7. | LICEUL TEORETIC “HENRI COANDĂ” CRAIOVA | 96.00% |
8. | LICEUL TEORETIC “INDEPENDENȚA” CALAFAT | 95.83% |
9. | ȘCOALA GIMNAZIALĂ “TERRAVEDA” CRAIOVA | 95.00% |
10. | COLEGIUL NAȚIONAL “ELENA CUZA” CRAIOVA | 94.19% |
Rezultatele obținute la simulare nu se publică, nu se afișează și nu se contestă.Acestea sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Notele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog. La solicitarea scrisă a elevului sau părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.