Grigoraş: „Am făcut istorie la Pandurii şi sunt huiduit”

0
361

Petre Grigoraş se aşteaptă să i se ceară demisia, deşi a adus formaţia olteană aproape de cupele europene

După meciul Pandurii – Sportul, încheiat 1-1, antrenorul gorjenilor, Petre Grigoraş s-a declarat dezamăgit de atitudinea publicului de pe „Municipal”, care l-a huiduit la final, şi spune că se aşteaptă chiar să i se ceară demisia dacă echipa nu va prinde cupele europene. „Sunt mâhnit de reacţia publicului, mă aştept să mi se strige chiar „demisia” sau să se fluture batiste albe la următoarele meciuri. Cu toţii suntem afectaţi, dar trebuie să acceptăm că mai joacă şi adversarul. Spectatorii uită că până acum un an aşteptau 4 meciuri să vadă un gol, iar acum vor 49 de goluri într-o jumătate de campionat. Probabil că noi suntem de vină, i-am obişnuit în ultima vreme cu spectacol, cu goluri, de altfel am bătut toate recordurile acestui club la nivel de primă ligă, deşi am pierdut nu mai puţin de 8 jucători de bază pe parcursul sezonului. Dacă vor Europa League, spectatorii trebuie să-şi ia bilete la finala Europa League, nu să se aştepte la calificarea noastră în cupele europene”. „Grig” spune că echipa sa nu este implicată în niciun joc de culise pentru câştiguri la pariuri, chiar dacă este chestionat des în privinţa anumitor rezultate dubioase: „Nu mă intersează cotele de la pariuri, mă interesează doar cotele apelor Dunării. Cuvântul pariu îmi crează disconfort. Eu pariez numai pe munca mea la echipă, ar fi culmea să merg contra echipei pe care o pregătesc, dar nu pot oferi sfaturi de pariuri. Lumea pe stradă mă întreabă dacă să parieze 1 sau x2, ceea ce mi se pare anormal, ei trebuie să vină la meci pentru bucuria de a vedea fotbal, nu pentru pariuri”. Despre egalul cu Sportul, antrenorul de la Pandurii a declarat: „E o supriză, dar nu e singura din acest campionat. Ne făcusem socoteala cu 45 de puncte după meciul cu Sportul, pentru a fi siguri că terminăm în primele 10 echipe, dar nu s-a potrivit cu cea din teren. Pentru mine egalul este un eşec total, îmi pare rău că nu am legat 2 victorii. Trebuia să închidem meciul mai devreme, dar am ratat mult. Rezultatul a fost echitabil, fiindcă pe final puteam să pierdem fără probleme, iar ultima impresie a fost a Sportului. Maxim a ratat mult, cel puţin 5 ocazii mari, dar e bine că ajunge acolo, nu l-am schimbat din această cauză, ci din alte raţiuni. E tânăr, nu are experienţă, sunt mulţumit de randamentul lui, o să şi marcheze”. Despre Pandurii, Ilie Balaci a declarat că a avut cel mai bun joc din Liga I pe parcursul acestui sezon şi merita să fie campioană. Grigoraş s-a exprimat şi în privinţa finalei Europa League, dintre Bilbao şi Atletico Madrid, declarând că susţine echipa bască. „Eu ţin cu Bilbao, fiindcă îmi place spiritul lor aparte, a fost şi o echipă foarte spectaculoasă, însă cred că Atletico are şanse mai mari, să spunem de 55 la sută, deoarece joacă mai bine, mai organizat, de la venirea lui Diego Simeone” a spus Grigoraş.