“Carnavalul Primăverii”, în Parcul “Nicolae Romanescu” din Craiova , de Paşte

0
48

Primăria Craiova a prezentat, astăzi, 17 martie,  detaliile “Carnavalului Primăverii” , care se va desfăşura în perioada 11 aprilie – 01 mai . Va fi un adevărat festival, cu toate ingredientele, având drept modele Carnavalurile din Veneţia şi Brazilia.

Avem gata primele căsuțe pentru comercianți de la “Târgul de Paște”, care va avea loc în Parcul ” Nicolae Romanescu”, din Craiova! Anul acesta, tema aleasă este de carnaval al primăverii și va fi o adevărată explozie de culoare: zeci de mii de flori, ornamente spectaculoase, gondole, costume braziliene și venețiene cu măști, proiecții pe apă, arbori luminați noaptea, echipamente și instalații de jocuri, scenă pe care evoluează cei mai buni artiști, păpuși supradimensionate, baloane zburătoare și multa butaforie! M-am bucurat să aflu ca deja hotelurile din Craiova sunt rezervate pentru weekendul de deschidere! Românii, și nu doar ei, știu că suntem cei mai buni în a oferi turism de calitate!”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu, primar al Municipiului Craiova.

Artificii şi spectacol

Completările au venit din partea Marinei Andronache, purtător de cuvânt al Primăriei : “Va fi ceva extraordinar. Sunt sute de mii de fori care vor fi plantate în Parcul “Nicolae Romanescu”. Acest Târg celebrează şi aniversarea a 550 de ani de la atestarea documentară a Craiovei, pe 01 iunie. Este o bijuterie europeană şi ne-am inspirat din festivalurile de la Veneţia şi Brazilia.  Vor fi foarte multe spectacole, cu artişti de renume din Craiova şi din ţară. Vor fi artificii, am făcut, din bărcile de pe lac, gondole şi avem deja închiriate spaţii de cazare, de la multe agenţii de turism. În ziua de Paşte, 20 aprilie, va fi un spectacol grandios. Sunt mai puţine spaţii comerciale, faţă de Târgul de Crăciun, deoarece ne-am gândit la o relexare a tuturor, pe aleile din Parcul “Nicolae Romanescu”. Programul manifestărilor va fi, zilnic, până la ora 24:00. Sunt anunţaţi peste 500 de copii care vor veni la Craiova. “

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *