În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie. Cu această ocazie, au fost folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au aplicat peste 100 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 20.000 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 20 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice două autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, certificatele de înmatriculare ale acestora fiind retrase până la remedierea problemelor constatate. “Ieri, 11 martie, în jurul orei 17:35, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat au oprit, pentru control, pe strada Carpați, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat de 50 de ani, din localitate. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge. Mostrele biologice vor fi înaintate la IML (Institutul de Medicină Lergală), urmând a fi dispuse măsuri legale, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.